Scandal într-un bloc din Oradea. O adolescentă a amenințat că se aruncă de etaj

Data actualizării: Data publicării:
pompieri scara salvare bloc seara

A fost agitație, vineri seara, pe o stradă din Oradea. Echipaje de pompieri, ale Ambulanței și Poliției s-au deplasat pe strada A. D. Xenopol, unde o adolescentă a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. Ulterior, a amenințat că se aruncă de la etaj.

Potrivit primelor informații, adolescenta a anunțat că e sechestrată într-un apartament la etajul al treilea și a cerut să vorbească cu salvatorii și cu Poliția.

“Lucrurile s-au ambalat pentru că a ameninţat că se aruncă de la balcon”, a spus doctorul Emil Boţcău, medic la Ambulanţa Bihor. În fața blocului a sosit un echipaj de la Detașamentul 1 de Pompieri, care a folosit o scară mobilă ca să ajungă la tânără.

„Am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane rămase blocată într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc de locuințe din municipiul Oradea. Utilizând autospeciala de lucru la înălțime, colegii au pătruns în interiorul apartamentului de unde au preluat-o pe femeie și ulterior au predat-o echipajului medical prezent la fața locului”,  a declarat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

„Au venit cei de la pompieri, au urcat la balcon şi ne-au dat-o nouă să o investigăm medical. Din punct de vedere medical, momentan este stabilă, în parametri normali", a relatat doctorul Boțcău. "E posibil să fie întoxicată cu anumite substanţe halucinogene, alcool. Urmează să-i mai facem nişte analize să vedem exact cu ce substanţă este intoxicată. Acum este într-o stare de agitaţie psihomotorie. Acuză tot felul de lucruri, că ar fi fost intoxicată cu droguri, că ar fi băut mult alcool, că ar fi fost chiar abuzată sexual", a mai spus medicul Emil Boţcău.

Pompierii și polițiștii au urcat în apartament pentru a stabili ce s-a întâmplat. Salvatorii susțin că adolescenta nu avea urme vizibile de violență.

„Din primele investigații efectuate de polițiștii orădeni este vorba despre o fată de 16 ani din Oradea. Aceasta a fost transportată la spital pentru a fi evaluată din punct de vedere medical. Urmează să fie audiată de polițiștii orădeni. De altfel, polițiștii vor efectua cercetări pentru a stabili împrejurările în care a ajuns fata în acel apartament și dacă a fost victima unei infracțiuni, urmând a fi luate măsuri legale în consecință", a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Reporter: Andrada Rește / Operator: Florin Lucuța

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri