SCRIMĂ. Bianca Benea, campioana de juniori a României

Data publicării:
sport Bianca Benea

Primul aur naţional în 2017, în sportul bihorean, a fost obţinut de spada sportivei legitimate la CSM Oradea, Bianca Benea. Sportiva pregătită de Nicolae Ille a fost de neînvins în sala de scrimă Ghencea, din Bucureşti, gazda ediţiei din acest an a naţionalelor de spadă juniori.

În proba feminină, individual, au fost prezente 31 de competitoare. Dintre acestea doar 16 sportive au intrat pe tabloul principal, acolo unde, în primul tur, Benea a trecut de craioveanca Cristina Matache.

A urmat semifinala cu vicecampioana de anul trecut, de care orădeanca a trecut cu 15-14. În finală, Bianca Benea a dispus de reprezentanta Stelei, Ramona Calcan, cu 15-12. Sportiva din Bihor și-a luat astfel revanșa pentru finala din 2015, pierdută în fața stelistei.

În topul celor mai bune 25 de sportive ale României, la spadă individual junioare, se situează şi colegele de club ale Biancăi Benea: Anna Handlery, locul 15 şi Andreea Tufan, locul 22.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri