Se distribuie vaccinurile. În Bihor au ajuns 6.400 doze de vaccin antigripal şi 3.500 de hexavalent

Data actualizării: Data publicării:
VO vaccin

6.400 de doze de vaccin antigripal şi alte 3.500 de vaccin hexavalent, primite de la Ministerul Sănătăţii, au ajuns la DSP Bihor. Acestea vor fi folosite în cadrul campaniei de imunizare gratuită a populaţiei, respectiv pentru Programul Naţional de Vaccinare a sugarilor.

Direcţia de Sănătate Publica Bihor a început astăzi să le distribuie către medicii de familie care vor avea responsabilitatea de-a selecta cazurile cu risc crescut de îmbolnăvire.

"Recomandăm cetăţenilor care doresc vaccin antigripal să înţeleagă că dozele primite pe fiecare medic de familie, aproximativ 10, sunt insuficiente pentru a satisface toate cererile pacienţilor din lista proprie", a transmis dr. Dorel Tîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

Anul acesta, numărul vaccinurilor antigripale este mai mic cu circa o mie de doze faţă de anul trecut. Prioritate la imunizare vor avea vârstnicii, bolnavii cronici, copiii, gravidele şi cadrele medicale.

În ceea ce priveşte imunizarea copiilor, dozele primite vor asigura vaccinarea restantă, dar şi pe cea curentă a copiilor de două luni.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri