Semnal de alarmă! Primăria îi avertizează pe orădeni să nu cumpere locuinţe într-un bloc din oraş

Data publicării:
bloc Sovata

foto: oradea.ro

După ce utilajele şi echipele de muncitori s-au retras de pe şantierul aflat pe strada Sovata din Oradea, inspectorii Primăriei au avut parte de o surpriză: clădirea ridicată gard în gard cu o şcoală era mult mai mare decât planurile de pe hârtie.

"Numărul maxim a fost de 12 unităţi locative, dânsul aşa a primit autorizaţia. S-a constatat că nu a respectat acest număr maxim. Prin recompartimentări, modificări de instalaţii a construit 25 de apartamente", susţine Adriana Lipoveanu, arhitectul şef al Oradei.

Arhitecţii Primăriei orădene spun că o parte din imobil trebuia să aibă doar 3 etaje, faţă de patru câte există în prezent.

"Trebuie să aducă imobilul exact la forma la care a fost autorizat", atrage atenţia arhitectul şef al oarşului.

Reprezentanţii Primăriei sunt fermi: "Dacă proprietarul nu intră în legalitate, putem ajunge până inclusiv la solicitarea de demolare a acelei clădiri."

Autorităţile îi sfătuiesc pe cei care vor să cumpere apartamente în blocul cu probleme să nu semneze niciun act, pentru că imobilul nu este înscris în Cartea Funciară. 

Constructorul a fost deja amendat cu 10 mii de lei, maximul prevăzut de lege. Proprietarul imobilului a precizat că va face toate demersurile pentru a intra în legalitate.

reporter: Bogdan Costea
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri