Separatoare de protecţie pe centura Oradei

Data publicării:
centura

A trebuit să treacă nouă ani și să se producă mai multe accidente grave pentru ca administratorul șoselei de centură a Oradei să ia o elementară măsură de protecție: montarea unor separatoare de beton. Cerute de polițiști încă din faza de avizare a drumului, primele parapete au fost instalate abia în 2017, și atunci doar pe o mică porțiune. Acum, CNAIR a decis să le monteze pe toată lungimea drumului, între Calea Aradului și ieșirea din oraș spre Cluj.

Zeci de mii de maşini tranzitează în fiecare zi centura Oradei, cel mai aglomerat drum din oraş. Într-un astfel de trafic aglomerat, viteza excesivă, manevrele greşite ori neatenţia şoferilor au făcut ca aproape în fiecare săptămână şoseaua să fie martora câte unui accident. Unele dintre evenimentele rutiere se transformă în tragedii soldate cu victime ori pierderi de vieţi omeneşti.

Ca să evite astfel de drame, poliţiştii au cerut încă de acum aproape un deceniu ca pe drumul de centură să fie montate separatoare.

"Încă de la început, avizul Poliţiei Rutiere a fost dat cu separare mecanică la axul centurii. Toată lumea ştie câte accidente grave s-au produs pe tronsonul dintre Strada Nufărului şi Calea Aradului", a precizat comisarul Alin Gherman, şeful Biroului Rutier Oradea.

Însă primii paşi în acest sens au fost făcuţi abia în 2017.

"Primii parapeţi au fost montaţi în luna iulie a anului trecut după ce o tânără şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier petrecut aici în apropierea cimitirului municipal din Oradea. Şoferiţa de 19 ani a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un autoturism care venea din sens opus", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Însă atunci Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a montat separatoarele doar pe o bucată de şosea. După numeroase solicitări, în această săptămână muncitorii instalează parapete pe toată porţiunea de centură dinspre Calea Aradului spre Calea Clujului.

"Foarte utili şi necesari. S-au montat după 10 ani. E cam mult din păcate, dar e bine şi acum", spune un şofer.

"Să le facă şi ca lumea, nu să le tot repare şi să le facă provizorii", cere altul.

"Ştiu că era o cerere mai veche şi tocmai de aceea m-am aplecat şi eu mai serios asupra ei. Cel mai important e că s-a rezolvat. Mai avem de îmbunătăţit câteva lucruri, dar eu sper ca în primul rând să nu mai fie victime", a spus Ilie Băruţă, directorul DRDP Cluj.

"Salutăm acţiunea CNAIR şi considerăm că se va reduce considerabil numărul accidentelor rutiere pe centura municipiului Oradea", a declarat şeful Biroului Rutier Oradea.

Sunt şi şoferi care spun că separatoarele reprezintă, paradoxal, un pericol în trafic.

"Sunt şi foarte periculoşi din cauza formei trapezoidale; poţi să prinzi cu roata crezând că mai ai distanţă până sus - o mică neatenţie, te freci cu roata stângă de baza ei şi te-a întors."

Separatoarele vor fi montate pe o lungime de 4 kilometri şi jumătate.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri