FOTO & VIDEO. Expediție în cea mai lungă peșteră din România

Data actualizării: Data publicării:
speologi pe pod peste cris

Expediţie inedită în cea mai lungă peşteră din România. Sezonul de speoturism în Bihor a fost deschis, sâmbătă, de 12 iubitori ai muntelui din Oradea și București. Aceștia au vizitat Peștera Vântului din Munții Pădurea Craiului, cel mai lung labirint subteran din România.  Echipați corespunzător și însoțiți de ghizi, iubitorii de munte au intrat în cavernă pe un traseu pe care l-au parcurs în mai bine de două ore. Intrarea în grota lungă de aproape 50 de kilometri se face printr-o trapă îngustă din metal, dar turiștii au parcurs un traseu de două-trei ore doar pe o distanță de 800 de metri, deschisă pentru vizitatori, care trebuie să fie echipați corespunzător și să aibă un ghid însoțitor.

tabla pestera vantului
tabla pestera vantului

Fotogalerie. Turiști la Peștera Vântului (clic pe prima imagine pentru a le vedea pe toate celelalte)

Este un traseu de vis pentru iubitorii de aventură. Peştera Vântului este unul dintre cele mai interesante locuri din judeţul Bihor. Se află în localitatea Șuncuiuș din județul Bihor, la doar 60 de kilometri de Oradea, în Munții Pădurea Craiului. Atrage în fiecare sezon sute de oameni. Intrarea în peșteră se face printr-o trapă îngustă, din metal, închisă cu cheia.

„Acum se deschide peștera, are un sistem dificil de deschis, tocmai pentru a nu da voie să intre oricine în peșteră și a o deschide foarte ușor”, explică unul dintre însoțitori.

„Deschidem sezonul pentru speoturism în ecodestinația Pădurea Craiului, județul Bihor, ocazie cu care vizităm Peștera Vântului, cea mai lungă peșteră din România, cele mai multe galerii însumate, în jur de 54 de kilometri, descoperită de către speologi”, explică Gabriel Bonaciu, organizator.

Cei mai tineri vizitatori au fost doi copii de doar nouă ani care nu au mai intrat niciodată într-o asemenea peșteră.

- Eu cred că va fi foarte frumos acolo jos și..., spune o fetiță de 9 ani.
- E prima dată când mergi într-o peșteră?
- Nu, am mai fost doar în Peștera Ursului, dar aceea a fost mai simplă.

- Cred că o să fie multă aventură și că o să fie cam greu, nu-s încă sigur, pentru că am mai mers doar prin intrări directe amenajate, fără echipament, spune și celălalt copil.

Pe traseul care durează două-trei ore se intră doar cu echipament special și cu un ghid.  Echipamentul conține cizme, salopetă, cască și lumină, este obligatorie, iar pentru purtarea apei și așa mai departe avem nevoie și de un "pack" - explică organizatorul

„Nu am mai fost niciodată, chiar de aceea am zis să venim astăzi să vedem cum e să vizităm o peșteră doar cu un ghid, ne-am adus și copiii. Sperăm să fie o zi frumoasă!”, își împărtășeșe gândurile un turist.

„Sunt doar un, să zic așa, un cunoscător mai de departe al acestui sport și da, vreau să experimentez tot ce avem în zona asta extraordinar de frumoasă”, spune un altul.

„Traseul turistic are aproximativ un kilometru jumătate, o să mergem pe partea de activ, după care o să urcăm la etajul I. Pe activ se vede cum se formează peștera- și în momentul de față peștera este în formare pe partea de activ, iar la etajul I vedem partea fosilă a peșterii, mai multe formațiuni și structura peșterii”, explică Mihai Szigeti - ghid speologic.

Caverna a fost descoperită în 1957 și a fost deschisă turiștilor abia în 2017, până atunci fiind accesibilă doar speologilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri