Sezonul de vacanță, prelungit în Ungaria

Data publicării:
sezon Ungaria

Turiștii care vor să-și petreacă vacanța altfel decât în bazinele din stațiune pot alege o excursie în pusta maghiară. La 30 de kilometri de Hajduszoboszlo se află una dintre cele mai întinse pășuni naturale din Europa Centrală. Hortobágy se întinde pe o suprafață de 82 de mii de hectare și este primul Parc Naţional din Ungaria, înfiinţat în 1973. Curioşii pot admira caii Nonius din herghelia Mata, una dintre cele mai vechi din Ungaria.

Spectacolul este completat de o reprezentație de dresură.

"În perioada haiducilor, călărețul maghiar trebuia să își învețe calul să se culce la comenzi, să stea nemișcați, fără să facă zgomot, în iarbă, pentru că de cele mai multe ori călăreții încercau să fugă și să se ascundă", explică Timea Mate, ghid turistic.

"Caii de aici sunt foarte diferiți decât cei de acasă, pentru că sunt foarte bine antrenați, foarte ascultători și foarte calmi, așa că mi-a plăcut foarte mult."

În pusta maghiară pot fi întâlnite bovinele gri ungurești, cunoscute pentru rezistența extraordinară, şi oile Racka, o rasă întâlnită doar în această zonă.

"Anual în Hajdúszoboszló sosesc peste 300 de mii de turiști care petrec mai mult de 1 milion de nopți la noi. Pot să spun că turiștii români sunt cei mai fideli: vin și toamna și iarna", susţine Eniko Levay, referent la Primăria din Hajdúszoboszló.

După plimbarea în pusta maghiară,turiştii au fost invitaţi weekend-ul trecut la un târg bio, unde au putut gusta din preparatele tradiționale maghiare.

În noiembrie, în Hajdúszoboszló va fi organizat Festivalul Gâștei de Sfântul Martin.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri