Sari la conținut

Sindicatele din Educație amenință cu greva generală

Sunt nemulţumiri tot mai mari în rândul dascălilor care ameninţă cu proteste, la sfârşitul acestei luni. Cadrele didactice acuză inechităţile salariale din sistem şi cer o grilă care să stabilească salariile de bază pentru personalul didactic, precum şi deblocarea posturilor. În caz contrar, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ amenință că s-ar putea ajunge chiar la greva generală.

Reîncadrarea personalului din învăţământ, pe 1 iulie 2017, conform legii privind salarizarea personalului, a generat discriminări în sistem, atrag atenţia sindicaliştii.

Ioan Țenț, președinte FSLÎ Bihor: "Doi profesori, cu aceleași studii, cel cu vechime mai mare, din cauza reîncadrării, are salariu mai mic decât cel care a fost încadrat mai târziu."

Sindicaliștii din învățământ atrag atenția că personalul nedidactic cu o jumătate sau un sfert de normă pierde bani din cauza Codului Fiscal. Asta pentru că toate contribuţiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim brut pe economie, chiar dacă angajaţii au venituri mai mici. După mijlocul acestei luni, sindicaliștii vor să anunțe câte persoane s-au ales cu reduceri de salarii.

Ioan Țenț, președinte FSLÎ Bihor: "Impozitarea acestor oameni, salariile lor adică, au fost la nivelul salariului minim brut pe economie, adică la 1.950 de lei. În situația în care cel care are un sfert de normă aduce bani de acasă, iar cel care are jumătate de normă, ia și el acolo, câțiva lei."

Dascălii au dat un ultimatul Guvernului și au cerut rezolvarea problemelor din educaţie. Este vorba despre reducerea posturilor din mai multe școli, comasarea claselor, salariile şi discriminarea personalului prin neacordarea de sporuri.

Ioan Țenț, președinte FSLÎ Bihor: "Să se ia o dată taurul de coarne, să se creeze o legislație unitară la nivel național și toată lumea să fie salarizată corect, după studii, după vechime și după criteriile normale, după criteriile normale."

Dacă în două săptămâni nu vor începe negocierile cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, sindicaliștii nu exclud declanșarea grevei generale.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță