Slujbă pentru evreii deportaţi din Oradea, ţinută într-o sinagogă renovată

Data actualizării: Data publicării:
sinagoga Aachvas

Moment emoţionant pentru comunitatea evreiască din Oradea. Marţi a avut loc inaugurarea Sinagogii Ortodoxe, o clădire renovată după ce mulţi ani a fost dată uitării şi ajunsese o ruină. Membrii comunităţii evreişti din oraş au fost chemaţi la o rugăciune specială pentru cei peste 30 de mii de evrei deportaţi din Oradea în 1944.

Reabilitarea sinagogii a început în 2012, când Ambasada Statelor Unite ale Americii a oferit o finanţare în valoare de 130 de mii de dolari. Banii nu au ajuns însă pentru toate lucrările care s-au oprit şi au stagnat ani la rând. Salvarea a venit din partea Primăriei Oradea, care a preluat clădirea. Administraţia locală a investit aproape 400 de mii de lei în refacerea sistemului de încălzire, a reţelellor electrice şi a finisajelor interioare şi exterioare.

"Este extraordinar cum s-a reuşit să se refacă. Simplu! S-a refăcut exact ceea ce trebuie. Atmosfera dintr-o sinagogă."

"Sunt impresionată de ceea ce s-a realizat. Este, în sfârşit, o dovadă de respect pentru viaţa zecilor de mii de evrei care au trăit în acest oraş, care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş."

Autorităţile locale au decis ca lăcaşul de cult să fie transformat într-un spaţiu muzeal dedicat comunităţii evreieşti. Un loc special va fi dedicat celor peste 30 de mii de evrei deportaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din Oradea.

"Aşteptăm pe toţi cei care doresc să contribuie la această amenajare muzeală. Familii de evrei din Oradea, care doresc să rămână în posteritate să ne contacteze pentru a completa această colecţie", spune Angela Lupşe, directoarea Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea.

Una dintre cele mai impresionante poveşti ale celor care au trecut prin ororile deportării şi detenţiei în ghetou este cea a Evei Heyman.

"Eva Heyman a fost o fetiţă de 13 ani din Oradea care, precum Anne Frank a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea înainte de a fi deportată în lagărul de la Auschwitz înainte de a deveni o victimă a Holocaustului. Fetiţa are o statuie în actualul parc Nicolae Bălcescu din Oradea, locul de unde au fost deportaţi peste 30 de mii de evrei", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Sinagoga Aachvas Rein a fost construită în 1928 după planurile arhitectului Lobl Ferenc şi a fost ultimul templui mozaic ridicat în Oradea. Lăcaşul de cult avea în trecut o capcitate de 450 de locuri, dintre care 300 de locuri pentru bărbaţi în naos şi 150 de locuri pentru femei în balcoane.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri