Şoferul care a târât un câine după maşină, cercetat pentru rele tratamente aplicate animalelor

Data actualizării: Data publicării:
caine-tarat-dupa-masina-040618
foto: martor/Bihoreanul

Bărbatul surprins aseară, pe o stradă din Oradea, în timp ce târa după maşină un câine, este cercetat penal pentru rele tratamente aplicate animalelor. Potrivit legii 205/2004, rănirea sau schingiuirea unui animal este pedepsită cu amendă sau cu închisoarea de la trei luni la un an.

Bărbatul are 49 de ani şi, potrivit unor martori, ar fi declarat că a lovit câinele pe şoseaua de centură a oraşului. Imediat după aceasta, un autotren a trecut peste animal, ar fi spus şoferul. Acesta a hotărât să afle dacă metisul de ciobănesc german are un microcip, ca să-i identifice stăpânul.

Dar, din motive neclare, ar fi renunţat să pună cadavrul câinelui în mașină şi l-a legat de vehicul.

Potrivit poliţiştilor, şoferul a fost oprit duminică seara, în jurul orei 23:30, pe Calea Aradului din Oradea. Mai mulţi martori au sunat la 112, iar poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Oradea l-au oprit în trafic.

Acum, şoferul este cercetat pentru rele tratamente aplicate animalelor.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri