Soluţii pentru exodul medicilor. Cum au fost convinşi unii doctori să rămână în ţară

Data publicării:
stimulente medici

România se confruntă cu o adevărată hemoragie a cadrelor medicale, așa că spitalele caută soluții. În Baia Mare, de exemplu, conducerea unității a luat decizia de a suplimenta veniturile medicilor din încasările spitalului și astfel există doctori care primesc salarii chiar și de peste 18 mii de lei pe lună. La Oradea investiţiile de 15 milioane de euro în aparatură medicală i-au convins pe medici să rămână.

Conducerea Spitalului Județean din Baia Mare aplică de patru ani o soluție inedită pentru a-și motiva medicii. Este vorba despre bani în plus la salarii, în baza veniturilor încasate din serviciile medicale la cerere.

„Din aceste servicii medicale la cerere, am decis, în consiliul de administrație, în comitetul director al consiliului de administrație, să acordăm 50% medicilor care parafează serviciul medical respectiv”, a explicat Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

Spre exemplu, numai în primele 9 luni ale acestui an, Spitalul Județean din Baia Mare a încasat peste 4,63 de milioane de lei din analize, consultații și investigații medicale efectuate contracost. Jumătate din sumă a fost direcționată spre dotările spitalului, iar cealaltă jumătate spre salariile personalului medical.

„În funcție de solicitările pacienților în fiecare lună, cu salariilor lor, împreună cu aceste stimulente, pot să ajungă la sume de peste 15 mii de lei, de exemplu. Zona de Radiologie, acolo se câștigă cel mai bine”, susţine managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

De exemplu, un medic radiolog a câștigat în august un salariu de peste 18 mii de lei, din care aproape 7800 de lei provin din serviciile medicale la cerere. De când cu stimulentele financiare, chiar și șefa Laboratorului de Radiologie, medic cu experiență de 25 de ani, a renunțat să profeseze și în sistemul privat.

Noi suntem foarte multumiți de salariile pe care le primim, suntem stimulați. Munca este foarte multă, dar ținând cont de stimulentele pe care le primim, am renunțat la munca în privat și ne dedicăm tot spitalului”, a spus dr. Teodora Zăgreanu, șefa Laboratorului Radiologie.

„Foarte bine că au făcut treaba asta ca să fie mai bine și pentru pacienți, nu?! Și pentru medici”, consideră o pacientă.

„Poate că ar și merita după cât lucrează, ar merita că salariile sunt destul de mici și sunt puțini și noi suntem tare mulți.”

Din diferența de bani obținuți ca venituri proprii, Spitalul Județean din Baia Mare a achiziționat, numai anul acesta, două aparate de intervenție laparoscopice, un computer tomograf si alte 3 ecografe, in valoare totală de peste 3 milioane de lei.

La Oradea, spitalul judeţean a făcut investiţii de 15 milioane de euro în aparatură medicală în ultimii cinci ani, cea mai mare parte din fonduri proprii. Acest lucru l-a convins printre alţii, pe Alin Blaga, un neurochirurg din Cluj Napoca, să renunţe la un contract în străinătate pentru a rămâne în România.

„Eram gata să plec din nou, eram cu bagajele făcute, însă văzând că lucrurile se mişcă la Oradea, că ni se oferă condiţii de lucru din ce în ce mai bune, am decis să rămân. Nu mă compar cu alte locuri din România, ci mă compar cu ţările din Vest, şi clar încpe să facă paşi în direcţia respectivă”, spune dr. Alin Blaga.

„Exodul medicilor se datorează nu numai remunerării care este în România, în ultima vreme ştiţi că salariile au crescut. A doua cauză este tocmai lipsa condiţiilor de a-şi practica profesia la nivelul pregătirii”, susţine dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean din Oradea.

Conform statisticilor oficiale, în ultimii 10 ani, din România au plecat 14 mii de medici din ţară. Anul trecut, la fiecare şase ore un specialist în domeniu a decis că nu mai poate profesa în România.

Reporteri: Izabela Jurasko, Bianca Firezar
Operatori: Kristian Kosa, Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri