Soluţiile transportatorilor pentru aglomerația din vămi

Data publicării:
pierderi transportatori

Controalele drastice care se fac în ultima perioadă la frontiera de vest au efecte negative asupra transportatorilor. Din cauza timpilor mari de aşteptare, şoferii de camioane nu mai reuşesc să respecte termenele de livrare aşa că ajung târziu la destinaţie. În acest caz, administratorii sunt penalizaţi şi riscă să piardă contracte.

De la începutul lui aprilie, de când au fost înăsprite controalele la granița cu Ungaria, șoferii de TIR petrec chiar și o jumătate de zi la coadă, în așteptarea controlului de frontieră. Miercuri, de exemplu, coloana de camioane spre vama Borș depășea 4 kilometri.

"Eu în fiecare zi îmi pierd ziua aici şi când mă întorc mi se termină programul chiar la intrare înapoi în ţară", spune un şofer.

"- Unde trebuie să ajungeţi?
- În Germania.
- Asta înseamnă că ajungeţi cu întârziere.
- Pe vineri. Şi mâine ar trebui să descarc după-masă la trei", spune alt camionagiu.

Nici în Vama Petea din județul Satu Mare nu a fost liniște. Peste 50 de camionagii așteaptau să iasă din țară.

"Şoferii de camioane care vor să treacă graniţa în Ungaria trebuie să se înarmeze cu multă răbdare pentru că timpul de aşteptare depăşeşte cinci ore. Cea mai mare problemă rămână însă faptul că transportatorii riscă să piardă contracte şi mulţi bani", a remarcat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Cu o flotă de 40 de camioane şi 55 de angajaţi, o companie de transport din Oradea este afectată serios de întârzierile cu care TIR-urile ajung la destinaţie.

"S-a întâmplat să avem facturi mai mici de penalităţi pentru că am întârziat la încărcare sau la descărcare, s-a întâmplat să ni se anuleze comenzile respective şi să fim nevoiţi să ne căutăm alte încărcări", susţine Alina Rus, directorul economic al companiei.

Alături de firme suferă și șoferii. De când cu cozile din vămi, Cristian Marc face doar 3 curse externe pe lună, față de patru până acum. "Dacă stăm atâta, cu o cursă ne-a scăzut. Să zicem: dacă câștig 5 milioane, mie 5 milioane mi-au scăzut din buzunar, nu? Pe lună."

În căutarea unor soluții, vineri mai mulți reprezentanți ai transportatorilor din județele Maramureș și Satu Mare au cerut sprijin Prefecturii Satu Mare.

"Noi am înștiințat Ministerul de Interne într-un timp foarte scurt vizavi de problemele ridicate de transportatori, precum și de solutiile care au fost puse la dispoziția noastră de către ei", spune Altfatter Tamas Ferenc, subprefectul de Satu Mare.

Transportatorii spun că o rezolvare ar fi deschiderea a două artere pe sensul de ieșire din țară pentru camioane.

"Adică pe o parte să fie non-UE, pe cealaltă parte cei din UE. Un camion non-UE stă în vamă undeva la 15-20 minute, iar noi, restul așteptăm după pentru că este un camion non-UE și cinci sau zece din UE", explică Alina Rus, directorul economic al unei companii de transport.

Reporteri: Anca Deac, Izabela Jurasko
Operatori: Florin Lucuța, Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri