Spectatorii, jurați la ultima piesă a FITO 2018. Scena a fost transformată în sală de judecată

Data publicării:
ultima piesa FITO 2018

Scena teatrului "Regina Maria" a fost transformată, duminică seară, în sală de judecată. Publicul a hotărât soarta unui pilot de aviaţie militară acuzat că ucis 164 de oameni pentru a salva alte 70 de mii de vieţi. Totul a făcut parte din ultima reprezentaţie a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea. La final au fost decernate premiile Festivalului de Teatru Scurt şi au fost recunoscute meritele celor mai buni actori.

"Acest om a avut curajul și puterea să acționeze. El a doborât avionul și toți cei 164 de pasageri aflați la bord au murit. Acesta este subiectul acuzației."

Pilotul de vânătoare Lars Koch a fost adus în fața instanței după ce a încălcat ordinul superiorului și a doborât un avion cu 164 de pasageri la bord, deturnat de un terorist către un stadion cu 70 de mii de oameni. Scena teatrului s-a transformat într-o sală de judecată, iar spectatorii au devenit jurații care au decis soarta inculpatului.

"Vreme de 52 de minute, toți oamenii - sau cel mai probabil toți oamenii - ar fi putut părăsi stadionul. Vreau doar să știu de ce nu a dispus nimeni evacuarea stadionului.
- Ce s-a întâmplat cu avionul?
- Capul de căutare cu infraroșu a atins motorul drept al avionului."

După aproape două ore, publicul din sală a decis ca acuzatul să fie absolvit de vină.

"Mi se pare un lucru foarte bun faptul că avem fel de fel de manifestări artistice și de activități de genul acesta", spune un spectator.

Reprezentaţia a pus punct celei de-a VI-a ediții a Festivalului de Teatru Internațional Oradea și celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului de Teatru Scurt.După spectacol, au fost oferite premii pentru cele mai bune prestații.

"Tradiţional sunt cinci premii acordate: cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă. În această seară mai sunt două premii speciale şi o să vedeţi despre ce este vorba, şi este concursul de creaţie dramatică dedicat piesei scurte", a explicat Victoria Balint, șef birou proiecte culturale, Teatrul "Regina Maria".

O noutate a acestei ediții a Festivalului de Teatru Scurt este faptul că, pe lângă juriul clasic, a avut un rol în a analiza și a acorda premii și un juriu format din patru studenți veniți de la facultăți de teatru prestigioase din țară.

În cadrul ediţiei din acest an au avut loc 24 de spectacole, conferinţe și întâlniri în mai multe locuri din oraș.

Seara s-a încheiat cu un concert susţinut de Ada Milea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri