Sport printre ruine. Vechile săli din micile comunităţi au nevoie de investiţii

Data publicării:
sali de sport

Septimiu Silcău, secretarul comunei Popești: "Clar ar trebui schimbate geamurile, reabilitat instalațiile electrice și sanitare, după cum se vede pereții și sala mare."

Construită în urmă cu 30 de ani, sala de cultură şi sport din comuna Popeşti, judeţul Bihor, a găzduit competiţii sportive la care participau echipe de din această zonă minieră. Acum nu mai poate folosită din cauza stării avansate de degradare în care a ajuns, după ani buni în care nimeni nu s-a ocupat de întreţinerea ei.

Claudiu Șocander, manager de proiect la Primăria Popeşti: "Pentru a o aduce la o stare normală de funcționare va trebui investit circa 720 de mii de euro. Este suma pentru care avem întocmit un proiect depus în 2013, octombrie, la compania națională de investiții."

Doar că până acum, primăria nu a primit niciun răspuns, iar sala se degradează pe zi ce trece. Şi oamenii pun umărul la deteriorarea sălii, după ce au vandalizat o parte din pereţi şi geamurile. 

De suferit au tinerii din localitate, care nu au nicio altă variantă pentru a face mişcare sau chiar sport de performanţă.

"A arătat oricum mai bine, foarte, foarte bine; păcat de ea ar trebui să se reabiliteze."

"Era unul din punctele în care tineretul se putea regăsi, putea să desfășoare activități cultural sportive. Erau competiții sportive la nivelul localității dar și al județului care desfășurau în sălile dotate destul de bine."

Un alt exemplu este sala de sport Lioara din oraşul Ştei. Construită în anii '80, sala cu o capacitate de câteva mii de locuri în care a debutat Ghiţă Mureşan şi care a găzduit meciuri internaţionale şi baschet, handbal şi volei, este acum doar o umbră a vremurilor trecute. Parchetul sălii, renumit pentru elasticitatea sa, este năpădit de buruieni, iar în mijlocul terenului cresc arbori. 

"După 2003 terenurile și implicit această sală au devenit proprietăți private. S-au făcut demersuri pentru preluarea ei; din păcate nu s-a reușit finalizarea preluării sălii. Vom încerca și pe parcursul viitor demersurile pentru preluarea acesteia", promite Marius Cioară, viceprimar al orașului Ștei.

Sala Lioara din Ştei a fost privatizată în 2003, împreună cu un stadion, şi aparţine acum companiei European Drinks, deţinută de fraţii Ioan şi Viorel Micula.

Atât sala din Popeşti cât şi cea din Ştei sunt investiţii ale statului comunist în localităţi industriale cu o mare concentrare de muncitori. Activitatea sportivă din aceste comunităţi a murit însă laolaltă cu declinul industrial, îmbătrânirea populaţiei şi degradarea sau privatizarea sălilor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri