Sari la conținut

Stagiu de aikido în scop caritabil

Practicanții aikido-ului tradițional din România s-au reunit în weekend la Oradea, pentru al treilea an consecutiv. La seminarul condus de sensei Iulian Perpelici au participat sportivi din țară şi din Republica Moldova.

„Mă bucură că există o consecvenţă a acestor stagii, este al treilea an. De la an la an suntem tot mai numeroşi. Este un lucru bun, înseamnă că lumea apreciază", spune Iulian Perpelici, de la Fundația Română de Aikido Aikikai.

Anul acesta stagiul de perfecţionare a avut un scop caritabil. Taxa de participare a fiecărui sportiv a fost donată lui Rareş Ştefan, unui copil diagnosticat cu o boală rară.

„Sunt oameni superbi, oameni care se dedică în aikido, fac cu atâta dăruire, cu atâta pasiune. De fapt, aikido este legea armoniei şi a iubirii", explică Ana Ţiburcă, organizatorul stagiului.

Aikido aikikai este o artă marţială japoneză în care nu se organizează concursuri. Cu toate acestea, reuşeşte să-şi mărească numărul de practicanţi în fiecare an, fiind considerat un sport în care singura competiţie este cea a perfecţionării.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi