Sute de slujbe la bursa locurilor de muncă din Oradea

Data publicării:
bursa slujbe

Sute de persoane au trecut pragul târgului de locuri de muncă organizat la Oradea. Au avut la dispoziţie nu mai puţin de 660 de posturi oferite de firmele care au avut standuri în cadrul bursei. Noutăţile acestei ediţii au fost cele peste 50 de cursuri de calificare în diferite domenii oferite de două asociaţii.

Primii candidaţi la posturile oferite de angajatori şi-au făcut apariţia imediat după deschiderea bursei, la ora 10. Cei mai mulţi au ştiut exact ce caută.

"Aș vrea un loc de muncă, încă mă simt în stare."

"Un loc de muncă stabil și bine plătit, în primul rând."

Alţii au recunoscut că au venit mânaţi de curiozitate.

"Lucrez, am un job foarte ok, foarte stabil, foarte bun. Doar în vizită, de curiozitate."

Cei 24 de agenţi economici prezenţi la bursa locurilor de muncă au oferit slujbe în cele mai diverse domenii.

"Momentan, ce căutăm cel mai mult sunt pe partea de operatori, operator control calitate, operator montaj și operator ansamblare", spune Sebastian Dobai, specialist resurse umane la o companie.

"La viitorii angajați căutăm, printre calități, să fie persoane interactive, să fie persoane dinamice, persoane care să fie disponibile la un efort", susţine Florin Bercheș, supervizor vânzări.

Angajatorii au încercat să se diferenţieze de concurenţi prin condiţiile de muncă oferite.

"În primul rând, transport asigurat din Oradea, mai avem și al 13-lea salariu, 22 de zile de concediu și un bonus de producție, asta referitor la persoane care lucrează în zona de producție", explică Raluca Voichița, specialist resurse umane la o companie.

La ediţia de toamnă a târgului de slujbe, organizatorii au venit cu o noutate.

"Am pus accent și pe formarea profesională a celor interesați să schimbe un pic domeniul de activitate. Avem două asociații prezente care oferă 56 de cursuri acreditate de Ministerul Cercetării și Educației", spune Mihai Dacin, organizator.

"Oferim 54 de cursuri care sunt împărțite în domenii de beauty, de office, de customer și alte meserii. Undeva la 60-70% din cursanții noștri rămân în locurile unde fac practică și lucrează mai departe", susţine Dana Cozman, director Professional Academy.

"Cred că astfel de evenimente și multe alte evenimente, miniburse pe care le organizăm noi la nivel de agenție, activități de mediere a pieței forței de muncă, toate acestea vin în sprijinul forței de muncă și cresc gradul de angajare și, sperăm noi, și gradul de salarizare", consideră Csaba Bekesi, director executiv al AJOFM Bihor.

Bursa locurilor de muncă a fost deschisă până la ora 18.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri