Tânăr arestat după ce și-a jefuit complicele care furase 150.000 de euro din propria casă

Data publicării:
masina de politie
Mașină de poliție în timpul unei intervenții. Foto: Poliția Română

Caz mai puțin obișnuit pentru polițiștii bihoreni care cercetează un tânăr de 25 de ani, din Oradea, acuzat că l-a tâlhărit pe adolescentul pe care îl convisese să fure bani din seiful propriei familii. Cei doi nu s-au înțeles cum să împartă prada, astfel că bărbatul l-a amenințat pe minor și a păstrat toți banii. Oamenii legii au reușit să descâlcească ițele acestei situații, iar magistrații l-au arestat pe agresor pentru 30 de zile.

Anchetatorii au aflat că în noaptea de sâmbătă, 3 noiembrie, în jurul orei 2:00, minorul de 17 ani a furat o sumă de bani din seiful aflat în casa propriei familii. A fost vorba despre 150.000 de euro, au aflat jurnaliștii de la Bihoreanul care susțin că adolescentul locuieşte cu bunicii, părinţii fiind plecaţi în străinătate.

Băiatul fusese învățat de bărbatul de 25 de ani cum să procedeze și cum să fure banii. În schimb, i-a promis că o să-i dea o parte din suma sustrasă.

„Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la domiciliul orădeanului de 25 de ani, unde, în jurul orei 2:30 - 3:00, în urma unor neînţelegeri cu privire la modul de împărțire a banilor sustrași anterior, bărbatul de 25 de ani este bănuit că l-ar fi ameninţat pe tânărul de 17 ani cu acte de violență, pentru a păstra pentru sine întreaga sumă de bani sustrasă, prejudiciul total urmând a fi stabilit”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Polițiștii orădeni au strâns probe împotriva bărbatului de 25 de ani și, după ce l-au reținut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului Oradea au obținut arestarea sa pentru 30 de zile sub acuzațiile de complicitate la furt între membrii de familie şi tâlhărie calificată.

„Tânărul de 17 ani este cercetat în stare de libertate, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt între membrii de familie”, a precizat comisarul Alina Dinu.

Anchetatorii continuă cercetările în acest dosar pentru a stabili toate detaliile cazului.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri