Târgul ofertelor pentru miri

Data publicării:
targ miri

Petrecere de nuntă cu vată pe băţ şi narghilea ori fotografiile mirilor realizate în Budapesta sau Viena. Sunt câteva din ofertele organizatorilor de nunţi pentru acest an. Viitoarele cupluri au aflat ultimele noutăţi în domeniu în cadrul unui târg organizat timp de trei zile la Oradea. Peste 3000 de vizitatori au venit la evenimentul la care au participat 100 de expozanţi.

De la programarea cununiei civile şi alegerea sălii unde va avea loc petrecerea până la costume, rochii şi verighete, viitorii miri au o serie întreagă de lucruri de rezolvat. Cei care au vrut să scape de stres au ales varianta târgului de nunţi, unde au putut sta de vorbă cu cei mai buni profesionişti din domeniu.

"Avem peste 100 de expozanţi. Îşi pot planifica nunta aici, tocmai acesta este scopul unui astfel de târg, ca să eviţi toate alergăturile de la un magazin la altul şi în trei zile îţi poţi rezolva totul", spune Claudia Ilisie, organizatorul evenimentului.

În ceea ce priveşte rochiile de mireasă, designerii spun că în acest an se poartă ţinutele cât mai simple. Închirierea rochiei costă între 1800 şi 2000 de lei, iar la vânzare valoarea între 3000 şi 4000 de lei.

"În acest an se poartă rochiile vaporoase, am făcut pestru toate gusturile, accesorizate sau mai puţin, cu dantele franţuzeşti, cu dantele mai proeminente 3D", explică Suzana Dumitru, reprezentanta unui salon de rochii de mireasă.

În schimb, un costum de mire nu costă mai mult de 2.000 de lei.

"Cel mai potrivit ar fi cel negru, smoching-ul negru pe care îl avem afişat dar mirii pot opta şi pentru culori cum ar fi albastru sau movul", a detaliat Anamaria Cozac, expozant.

Expozanţii au venit cu surprize în ceea ce priveşte dulciurile oferite la petrecerea de nuntă.

"Narghilea, vată pe băţ şi popcorn în special pentru copii", a enumerat Nelu Matei, bucătar.

Un alt punct important pe agenda mirilor îl reprezintă alegerea verighetelor.

"Sunt cele cu aur alb, sau combinat aur alb cu roz, sau aur alb cu galben, sunt modelele noi care au apărut deja pe piaţă", a exemplificat Gheorghe Cernău, reprezentantul unei firme de bijuterii.

În ceea ce priveşte serviciile foto video, expozanţii au anunţat majorări de preţuri.

"Pachetele s-au scumpit aproximativ 10%, un pachet foto este în jur de 800 de euro. Avem tendinţa să mergem în Debrecen sau Gyula care sunt la o oră de noi, sunt zone incredibile acolo, castel", a spus Sorin Bara, managerul unui firme de servicii foto.

La final, când trag linie, mirii află că preţul total al unei nunţi în 2017 ajunge chiar şi la 20 de mii de euro.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri