TEDx Oradea, un real succes

Data publicării:
tedx

Prima ediţie cu speakeri live a Tedx la Oradea a fost un succes. O recunosc organizatorii, care au vândut toate biletele pentru eveniment, dar şi participanţii, care au urmărit mai bine de cinci ore de discursuri. Conferinţa, la care sunt invitate personalităţi naţionale din mai multe domenii, a putut fi urmărită, în direct, graţie companiei RCS&RDS.

14 personalităţi au fost prezente sâmbătă la Oradea şi au urcat pe scena amenajată în Sinagoga Zion. Fiecare a avut 18 minute la dispoziţie pentru a susţine un discurs. Printre ei şi orădeanul Dorin Popa, un cunoscut expert în vinuri.

"Un pic despre cum ni se întâmplă, din păcate, şi cum ar trebui să ni se întâmple din fericire. În sensul de a avea mentori. De a ne găsi, de fapt, un drum al nostru. De a uita dimineaţa în oglindă şi de a ne întreba cine suntem. De ce suntem aici. Dar mai spun un lucru extraordinar. Dacă faci ceva în viaţă, iubeşte ceea ce faci. Şi e acolo încolo povestea e foarte simplă."

Sosit special de la Bucureşti, preşedintele secţiei de baschet a clubului Steaua, Virgil Stănescu, a vorbit despre faptul că sportul e mai mult decât un moft şi are un efect benefic în orice domeniu al vieţii.

"De câte ori am ocazia voi vorbi despre lucrul ăsta, din ce am trăit, din ce am văzut, să-i facem să înţeleagă că sportul este o lecţie aplicată a vieţii, este o lecţie de procese care duc către excelenţă, iar această excelenţă poate fi tradusă în absolut orice domeniu."

Cei care nu au ajuns la evenimentul din Oradea au putut urmări transmisiunea în direct a conferinţei, iar cei prezenţi în sinagogă au avut posibilitatea de a vedea imagini de la alte evenimente similare care au avut loc în lume.

"Vorbim la Tedx de inovaţie. Şi Digi face acest lucru la nivel naţional. Prin Digi şi prin serviciile de internet care le oferă veţi putea sau oamenii care nu participă la eveniment, pentru că locurile sunt limitate, vor putea viziona evenimentul live pe internet, dar în acelaşi timp ne bucurăm de cea mai mare viteză de internet din România. Toţi cei care vin la Tedx au posibilitatea prin intermediul unor tablete să se conecteze cu Tedx în lume. Cu alte evenimente Tedx care momentan se întâmplă în lume şi asta graţie vitezei de internet care în Oradea este printre cele mai mari din lume", a precizat Mihai Jurca, directorul Asociaţiei de Promovare a Turismului din Oradea şi Regiune.

La rândul său, Csaba Bekesi, directorul AJOFM Bihor, recunoaşte că la eveniment au participat "oameni frumoşi, oameni faini, dacă putem spune ardeleneşte, oameni care inovează, oameni care aduc nou, care construiesc. Este extraordinar să avem aşa ceva în Oradea."

Conferinţa Tedx de sâmbătă a fost prima organizată în Oradea cu invitaţi pe scenă. Ideea unui astfel de eveniment s-a născut în urmă cu 30 de ani în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului, în cadrul Tedx au luat cuvântul, printre alţii, Bill Gates, fondatorul Microsoft, şi Bono, solistul trupei U2.

Reporter: Nicolae Mihalcea

Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri