Tot mai puţine firme în insolvenţă în România. Bihorul rămâne fruntaş

Data publicării:
insolventa 190315

Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2014 au intrat în insolvenţă cu 30% mai puţine companii decât anul anterior. Specialiştii pun această situaţie pe seama intrării în vigoare a noii legi a insolvenţei.

„S-a introdus un prag minim pentru insolvenţă, chiar şi pentru cererea debitorului. Până acum, pe legea veche aveam pragul de 45.000 de mii de lei noi doar la cererea creditorului. A doua este şi faptul că tot ce a fost din cauza crizei s-a epuizat. Cauza criză nu mai există", a explicat Adriana Zăpodeanu, preşedintele Practicienilor în Insolvenţă din România, Filiala Bihor.

„Nu am mai rămas firme care să intre în insolvenţă. Ce era de curăţat s-a dus în cei patru ani de recesiune şi firmele care au rezistat au înţeles mecanismele economico-financiare care le lasă să rămână în piaţă", susţine Eusebiu Burcaş, expert în managementul finanţelor.

Bihorul rămâne judeţul cu cea mai mare rată a insolvenţei, după Bucureşti: 1404 firme bihorene au demarat această procedură anul trecut. Însă şi în zonă numărul procedurilor demarate a scăzut cu 23% faţă de 2013. Ioan Mintaş, antreprenor şi prim-vicepreşedintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, a demarat şi el procedura de insolvenţă a firmei sale în 2012, iar acum se află în reorganizare.

"A fost perioada în care lucrările executate din bugetul statului nu au fost încasate, adică nu au fost finanţate, chiar dacă erau contractate şi începute. Băncile, cea mai importantă problemă, nu mai asigurau creditarea firmelor, mai ales pentru firmele din construcţie", spune Ioan Mintaş, prim-vicepreşedintele CNIPMMR. 

Odată cu scăderea ratei insolvenţei, o altă statistică a Registrului Comerţului arată că şi numărul de firme noi a urmat acelaşi trend. Explicabil, spun specialiştii.

„Antreprenoriatul sau România nu reuşeşte să convingă suficient prin unele proiecte antreprenoriale. Pe de altă parte, posibilii antreprenori au plecat din România", a remarcat Dacian Palladi, analist financiar.

Datele oficiale arată că în Mehedinţi a scăzut cel mai mult rata incapacităţii de plată: dacă în 2013 în insolvenţă erau 844 de firme, în 2014 doar 189 au urmat această procedură. Topul este completat de Vaslui, Giurgiu şi Bistriţa-Năsăud. La polul opus, Alba, Olt şi Prahova sunt singurele judeţe din ţară unde anul trecut toate companiile au reuşit să îşi plătească furnizorii.

Reporter: Laura Breb
Operator: Cristian Rusu
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri