Trasee 3D pentru turişti pe singurul domeniu ".travel" din România, cel al Primăriei Oradea

Data publicării:
travel 050214

Clădiri istorice, biserici renumite şi o fortăreaţă aflată în plin proces de reabilitare. Toate se regăsesc în miile de fotografii care condensează întreaga istorie a oraşului pe saitul oradea.travel. Pagina web le oferă turiştilor posibilitatea să descarce gratuit trasee şi informaţii în patru limbi străine.

Dumitru Sim, de la Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea, spune că vizitatorii "pot să-şi aleagă un traseu pe care îl bifează. Luăm, de pildă, Oradea bisericilor şi automat pe hartă apare un traseu pe care turistul îl poate urma."

Pe oradea.travel turiştii pot găsi montaje din 30 de mii de fotografii. 200 de pagini de informaţie au fost încărcate pe site, iar turiştii pot fi ghidaţi indiferent de zona în care se află în oraş. Construirea paginii de internet a costat aproape 44 de mii de lei, iar banii au fost obţinuţi din fonduri europene.

"Suntem prima municipalitate din România care deţinem un domeniu punct travel, un domeniu care este dedicat turismului şi călătoriilor. Nici măcar brandul turistic al României nu deţine un domeniu punct travel", a remarcat0 Dumitru Sim.

Platforma oradea.travel face parte din strategia administraţiei locale de a promova oraşul la nivel european şi să atragă cât mai mulţi turişti.

reporter: Florina Fofiu
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri