Tunel pe sub Centrul Civic din Oradea

Data publicării:
tunel-50525

Deocamdată proiectul este la stadiul de idee, iar administraţia locală ia în calcul construirea pasajului cu fonduri europene. Până anul viitor, când se va da drumul la finanţare, specialiştii fac studiul de fezabilitate ca să vadă cât ar costa această construcţie.

"În felul acesta s-ar degreva în mod substanţial traficul din acest punct de conflict care este cel mai important punct de conflict rutier al oraşului", a declarat Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

Tunelul va avea o lungime de aproape un kilometru, iar şoferii nu ar mai întâmpina niciun obstacol până la ieşirea din pasaj, iar pe deasupra va fi amenajată o zonă pietonală.

Banii pentru pasarelă au fost obţinuţi deja din fonduri europene. Dacă administraţia locală nu va reuşi să facă acelaşi lucru şi pentru pasajul subteran, este foarte puţin probabil ca investiţia să se facă din bugetul local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri