Turişti din Oradea, abandonaţi în Grecia şi Bulgaria. Agenţia de turism prin care au plătit călătoria a intrat în faliment

Data publicării:
tepari turism

Cu o zi înainte să-şi încheie vacanţa în Bulgaria, 35 de turişti au aflat că agenţia de unde au cumpărat biletele nu le mai asigură transportul înapoi acasă.

"Pe la 11 am aflat că agenţia a dat faliment şi nu mai trimite autocar după noi. Ni s-a spus că firma de transport nu a mai fost plătită de luni de zile de agenţie", spune Niculai Covle, unul dintre turiştii blocaţi în Bulgaria. „Nu avem cu ce să ne întoarcem şi avem aici copii de un an şI
jumătate."

Printr-o experienţă similară au trecut 43 de turişti care au plecat în Grecia prin aceeaşi agenţie din Oradea.

"Am fost anunţaţi că nu mai avem cazare pentru că societatea Avenara nu a plătit din luna iulie niciun leu aici la hoteluri. Toată lumea era panicată dimineaţă, întrebau cu ce ne
întoarcem, ce facem", spune o turistă.

Angajaţii agenţiei Avenara Tours nu răspund la telefon şi, mai mult, nu sunt nici măcar la sediul din Oradea. "Dosarul de intrare în insolvenţă a agenţiei Avenara Tours a fost depus la Tribunal, la cererea administratorului firmei, care a declarat că nu dispune de lichidităţi pentru plata datoriilor. Se va judeca în maximum o săptămână, după care firma va intra, oficial, în faliment", a precizat Nicuşor Avrămescu, practician în insolvenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri