TURUL CICLIST AL BIHORULUI. Echipa Androni a câştigat şi a doua etapă

Data actualizării: Data publicării:
Turul Bihorului etapa a doua

Italienii de la Androni-Sidermec-Bottecchia au luat o opţiune serioasă pentru câştigarea şi celei de-a doua ediţii a Turului Ciclist al Bihorului. După victoria de vineri lui Matteo Malucelli, cea mai scurtă etapă din concurs, de doar 80 de kilometri, derulată în această dimineaţă pe traseul Oradea – Băile Felix – Beiuş – Stâna de Vale, a fost câştigată de experimentatul ciclist al italienilor, Rodolfo Torres.

"A fost o cursă frumoasă, din nou una bună făcută de toată echipa. Vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Sunt fericit pentru victorie", a declarat Rodolfo Agueldo Torres, de la Androni.

Columbianul a fost urmat pe podiumul etapei de Chirico Luca, de la Torku, şi de Ivan Sosa, de la Androni. Ziua s-a incheiat cu contratimpul, care a măsurat 1,9 km, în care s-a impus Ival Balykin.

"Sunt prima dată aici, m-am concentrat în aceste zile. Dimineaţă, eu am început mai uşor în zona de munte şi mi-am păstrat puterea pentru contratimp", a spus Ival Balykin, de la echipa Torku.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Editor web: Adrian Laboş
Imagini: Digisport

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...