Ultimii făuritori de lăzi de zestre din Bihor
"Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai", la poalele munţilor Apuseni, la ultimele case din Budureasa, pe drumul ce duce în pădure, se ridică nori albi de fum. Vin din curtea lui Gheorghe Laza, unul dintre ultimii făuritori de lăzi de zestre. A pus de curând bucăţi de fag la afumat, pentru ca lemnul să prindă culoarea pădurii de toamnă.
"Opt ore trebuie ţinut la fumul ăsta", spune Gheorghe Laza. "Şi de-acum înainte 20 de ani ţine culoarea aia."
Pregăteşte o ladă de zestre. Nu una cum era pe vremuri, de un metru cincizeci, pentru că acestea nu mai au trecere, ci una mică, de numai cincizeci de centimetri. Doar aşa se mai vând, ca obiecte de decor, ca amintiri ale mireselor duse din casele părinteşti, a căror întreagă avere încăpea într-o ladă frumos decorată.
"Era zestrea unei fete când o căsătorea. Nu era mobila ca acum, asta ţi-e zestrea, lada, şi poate un hambar mai mare unde să ţii cerealele, lădoaie cum îi spuneam noi. După care îşi ducea zestrea acasă şi cine ştie apoi, alta rămânea, alta se despărţea că aşa e lumea."
"Se puneau poalele, zăghiile, cum erau atunci la fete, nu erau blugii şi hainele de acum. Se mai puneau un cojoc dintr-acelea frumoase", îşi aminteşte Viorica Laza, soţia meşterului popular.
Fagul pentru lăzile de zestre se taie obligatoriu toamna
Atunci el se goleşte de sevă, iar lemnul va rămâne intact zeci sau chiar sute de ani. Dintr-un buştean pe care abia îl poate cuprinde cu braţele, meşterul taie bucăţile pentru viitoarea ladă.
Lucrul e anevoios şi nu mai merge ca în tinereţe. Într-o singură clipă şi-a pierdut patru degete de la mâna stângă, în timp ce făurea o ladă de zestre. Dar nu a renunţat la meşteşug.
Lada de zestre spune povestea vieţii omului de la munte: brazii, drumul şerpuit prin pădure, roţile grele de car şi bobul de grâu - pâinea cea sfântă. Toate scrijelite în lemn.
Tradiţia lăzilor de zestre e seculară. Tatăl îşi învăţa întotdeana fiii.
"Îmi dădea o scândură din asta în mână, no, fă desen. Ce vrei tu. Ne apucam noi ca copiii, tot jindulam pe ele. Când am crescut mai mare, la 10 ani, cum lucra bătrînul, taică-meu, no acum hai împestreşte lada de zestre", sunt amintirile care îi vin în minte făuritorului de lăzi de zestre.
"Acum moda lor a ieşit de la ţară, acum merg mai bine la oraş cele mici. Cele mari nu le mai ţine nimeni, le-o dat fiecare cui le-o cumpărat şi le-a dus la muzeu", spune Viorica Laza.
Acum însă, la 67 de ani Gheorghe Laza nu are pe cine să înveţe
Unicul băiat nu vrea să înveţe meşteşul. Iar tradiţia se stinge, odată cu ultimii lădari.
Vasile Grec, viceprimarul comunei Budureasa, a observat că "arta de a preluca lemnul, meşteşugul ăsta popular este moştenit din moşi strămoşi şi adus la zi cu ceea ce mai avem din meşterii populari rămaşi în viaţă. Sperăm ca pe viitor să şi creştem continuatori ai tradiţiei populare."
Acum lăzile de zestre servesc ca obiecte de decor şi se fac la o treime din dimensiunea uneia tradiţionale. Chiar şi aşa se vând greu... "După cum de poţi împăca cu omul. Dacă îţi place, ţi-i dragă...eu cer un milion şi jumătate dar spune că e scumpă, mai lăsăm câte o sută, dar nu mai mult."
reporter: Andrea Crişan
operator: Constantin Gheorghiţă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
