Un bărbat cercetat pentru contrabandă cu țigări, prins din nou când vindea 750 de pachete nemarcate

Data actualizării: Data publicării:
FOTO 3 FLAGRANT SICE

Un bihorean cercetat într-un dosar de contrabandă cu țigări a fost prins din nou, în flagrant delict, în timp ce vindea 750 de pachete de țigări nemarcate corespunzător. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

FOTO 1 FLAGRANT SICE
FOTO 1 FLAGRANT SICE

foto: SICE Bihor

Suspectul de 49 de ani, din Tileagd, județul Bihor, a fost prins, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Bihor chiar în momentul în care vindea în Oradea țigările în valoare de 7500 de lei. Polițiștii au cofiscat atât produsele, cât și 12.200 de lei găsiți asupra bărbatului, bani care, bănuiesc anchetatorii, ar proveni din comercializarea țigaretelor nemarcate.

Suspectul este cercetat de polițiștii SICE Bihor și într-un dosar în care oamenii legii au făcut, marți, 32 de percheziții. 16 persoane sunt bănuite că, de anul trecut până acum, ar fi adus țigări din Ucraina pe care le-au vândut, ilegal, în mai multe localități din județ.

”Față de bărbatul surprins în flagrant delict de polițiștii bihoreni (...) a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, acesta fiind bănuit de săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de contrabandă. Polițiștii (...) l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor”, se arată într-un comunicat al IPJ Bihor.

Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor strâng date pentru documentarea întregii activități a suspectului și pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri