Sari la conținut
News Alert

Un lac, la un pas de dispariţie

În urmă cu câţiva ani, lacul din Paleu se întindea pe o suprafaţă de 10 hectare şi conţinea peste 100 de mii de metri cubi de apă. Preferat de turişti şi pescari, îndeplinea şi condiţiile necesare pentru a găzdui competiţii sportive.

De câteva luni, lacul a dispărut, iar în locul lui au rămas doar buruieni şi un mic ochi de apă. Autorităţile vorbesc la timpul trecut despre ceea ce odată era un adevărat magnet pentru turişti.

"A fost un fel de atracţie, au mai venit pescari. Acum nu ştim când va fi", spune Alexandru Szebeni, viceprimarul comunei Paleu.

"Aici au fost oameni care veneau de sărbători de 23 august de 1 mai cu grătare cu mici sărbătoreau roată, muzică. Acum e pustietate, nu-i nimic."

Totul a început anul trecut, când firma care administra lacul a primit autorizaţie să golească o parte din apă ca să scoată peştii. Câteva luni mai târziu, persoane necunoscute au deschis stăvilarul pe timp de noapte.

"Cineva a acţionat dispozitivul şi s-a golit din apa care trebuia să fie reţinută", spune Dumitru Voloşeniuc, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Lipsa precipitaţiilor a făcut ca lacul să scadă pe zi ce trece, la fel ca numărul clienţilor restaurantelor din zonă.

"Fiecare client care intră în restaurant sau pe terasă întreabă ce s-a întâmplat cu lacul. Din păcate, nu pot să dau un răspuns decât: aşteptăm să vină ploile", susţine Gyorgy Papp, proprietarul unui restaurant de pe malul lacului.

Acelaşi lucru speră şi autorităţile doar că meteorologii sunt sceptici.

"Lunile iulie şi august se prevede că vor fi două luni secetoase, chiar excesiv de secetoase", confirmă Cristina Chiorean, directorul Staţiei Meteo din Oradea.

Doar un sfert din lac a mai supravieţuit, dar seceta anunţată de meteorologi pun în pericol şi existenţa a ceea ce a mai rămas. Ca să se refacă, ar fi nevoie de cel puţin un an, cu o cantitate normală de ploi, spun specialiştii.

reporter: Bogdan Costea
operator: Ciprian Platona
editor web: Adrian Laboş

Etichete: seceta , Digi24 Oradea , disparitie , lac , autoritati , Paleu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale