Un liberal acuză lipsa măsurilor anti-pestă porcină în Bihor

Data publicării:
pesta porcina

Reapariția pestei porcine africane în Bihor, la două luni de la ultimul caz înregistrat în județ, este pusă de consilierul județean Călin Gal pe seama lipsei măsurilor pentru stoparea îmbolnăvirilor. Liberalul susține că în localitățile afectate nu au fost puse afișe de avertizare, iar autoritățile nu au făcut controale sau filtre.

„Poliția Locală, care trebuia să facă controale în trafic, filtre de mobilitate, să se amplaseze pompe de dezinfecție în localitățile unde au apărut astfel de probleme, au lipsit cu desăvârșire”, a precizat Călin Gal, consilier județean PNL Bihor

Gal a dezvăluit că unii localnici au îngropat în grădinii porcii morți, iar alții și-au mutat animalele în gospodării din sate învecinate de frica sacrificărilor. Cum mutările nu au fost autorizate există deja suspiciuni de noi focare în jurul localității Sălard.

„Una dintre familii a îngropat 14 porci în propria grădină și aceasta nu are mai mult de 300 de metri pătrați. Unii dintre oamenii și-au mutat animalele în satul Hodoș. Înțeleg că de astăzi aceste probleme le avem și la Sălacea și la Șimian, tot din cauza proastei gestionări.”

Până acum, alți 150 de porci au fost uciși în Bihor.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri