Un maramureşean, îmblânzitor de cai în Spania

Data publicării:
imblanzitor cai

Un român face magie cu caii tocmai în Spania. Plecat din Maramureș în urmă cu 12 ani, tânărul în vârstă de 31 de ani a ajuns unul dintre cei mai tineri și mai talentați îmblânzitori de cai din lume. Iubește animalele şi se joacă cu ele, iar asta se vede în spectacolele de dresaj pe care le susține.

Ca să ajungă la aceste mişcări graţioase, Miron se antrenează împreună cu armăsarul său, Feeling, de şase ani. Românul stabilit în Spania de la 19 ani şi-a descoperit această abilitate pe când lucra la o fermă.

"Cu animalele, în general, munca, dacă nu e din pasiune și din plăcere, poate să fie foarte dificilă și foarte dură pentru că necesită, în unele cazuri, mai multă atenție decât copiii", explică Miron Bococi.

Nu a urmat cursuri specializate de dresaj cabalin, însă recunoaște că s-a inspirat din munca altor dresori din lume și, cu răbdare și multă pasiune, a început să facă și el magie.

La mii de kilometri depărtare de Spania, acasă - în orașul său natal, Sighetu Marmației, din Maramureș - bunicii sunt mândri că nepotul lor a ajuns atât de departe.

"Mă bucur și îmi pare bine că nu face prostii, că e cuminte și se luptă să fie om interesant", spune Anuța Bococi, bunica lui Miron.

"Mă bucur de el, eu l-am botezat, cred ca i-am dat binecuvantarea. Sunt mândră", recunoaşte Maria Bizău, mătușa lui Miron.

Tânărul are acum propria fermă de cai lângă Barcelona și participă constant la spectacole de dresaj. Zilele acestea, se află în Andaluzia unde ia parte, împreună cu 6 dintre cei 9 cai ai săi, la filmările unei producții nemțești care are ca subiect superbele animale.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri