Sari la conținut

Un tânăr din Satu Mare a adunat acasă 170 de plante carnivore

"Avem aici niște tentacule acoperite cu perișori, cu mucilagiu. Insecta odată aterizată pe tentacul, ea nu se va mai putea dezlipi și va cădea victimă sau hrană plăntuței carnivore."

Așa acționează Drosera Capensis, o plantă carnivoră... pentru începători, după cum spune Adrian Danciu. Pentru că nu necesită îngrijiri speciale, își poate găsi loc în orice locuință, spune tânărul. El însă și-a dorit mai mult: "Am pierdut foarte multe ore de somn. Stăteam și citeam pe internet la americani, la maghiari, am sunat în stânga, am sunat în dreapta, m-am dus, am văzut."

Așa se face că în doi ani a ajuns de la patru plante carnivore la peste 170 de exemplare. Le-a pus pe toate în sera de numai patru metri lungime pe care a construit-o acasă, în comuna Pișcolț.

"Pasiune frumoasă! Lui îi place și asta e. Îi susținem", spune Vasile Danciu, tatăl lui Adrian.

Și vecinii sunt interesați de pasiunea tânărului.

"Nu am văzut niciodată plante carnivore, deși sunt aici în apropiere, și ar fi chiar interesant să îl vizitez pe Adi și să îi văd plantele."

Chiar dacă unora aceste plante le inspiră frică, Adrian le-a descoperit frumusețea. Ba are chiar și preferate. "Planta se numește Bloody Mary. Este o plantă carnivoră nepentis, plantă carnivoră cu ulcioare. Am primit-o de la un prieten din Timișoara. Acesta este încă un puiuț, după cum vedeți este mic și este de culoare roșie."

Multe dintre plantele sunt cumpărate din străinătate. Plante carnivore se găsesc și la noi în țară, în special în unele zone montane dar și în cele mlăștinoase. Prea puțini le și cunosc.

"Necesită o atenție deosebită sub aspectul solului care trebuie să fie un sol acid, a umidității care trebuie păstrată la nivel cât mai înalt, adică să fie udate în fiecare zi", susţine Călin Gheorghe Pășcuț, botanist.

Sătmăreanul de 27 de ani are în plan amenajarea unei grădini botanice mai mari, chiar în curtea casei sale. Aceasta ar putea găzdui chiar și orele de botanică ale elevilor din comună.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța

Etichete: colectie , video , Digi24 Oradea , Satu Mare , plante carnivore

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale