Sari la conținut

„Uniţi pentru Neşu" - ediţia a doua, la Oradea

Steaua Bucureşti şi Mihăiţă Neşu revin pe stadionul „Iuliu Bodola". Se va întâmpla la cea de-a doua ediţie a evenimentului caritabil „Uniţi pentru Mihai", programat pe 26 mai 2018.

Confirmarea a venit în emisiunea Digisport Special de miercuri seară, la care au participat George Ogăraru, bunul prieten al fostului fundaş orădean, şi de Emilian Hulubei, preşedintele AFAN. Acesta din urmă a şi venit la Oradea zilele trecute pentru a-i înmâna fostului jucător orădean un premiu special din partea FIFPro, pentru fundaţia pe care acesta o deţine.

Foştii colegi de la Steaua ai lui Mihăiţă Neşu vor participa la un triunghiular, alături de ex-internaţionalii din echipa „UEFAntasticilor" şi de o formaţie alcătuită din prietenii lui Mihai Neşu. Evenimenul are ca scop strângerea de bani pentru Fundaţia „Mihai Neşu".

Redactor: Nicolae Mihalcea