Vacanțe la vârsta a treia. A crescut cererea pentru biletele prin programul Litoralul pentru toți

Data publicării:
Litoral Marea Neagra

Aurica Ban nu ratează de câțiva ani nicio vacanță. Anul trecut orădeanca a fost în Grecia, iar acum a ales România. Pentru 6 nopți de cazare în stațiunea Venus a plătit 180 de lei pentru biletele luate prin programul "Litoratul pentru toţi".

"În fiecare an mergem undeva și în fiecare vacanță. Anul acesta mergem la mare la noi, la Marea Neagră, în stațiunea Venus, altă dată mergem la munte și în străinătate."

Mai mulţi pensionari i-au urmat exemplul şi şi-au rezervat bilete pentru Litoral.

"Pentru septembrie am demarat deja acțiunea "litoralul pentru toți". Deja am vândut destule bilete și sunt hoteluri care au stop-sale pentru septembrie", confirmă Alexandru Lăcătușu, directorul unei agenții de turism din Oradea.

Hotelierii din staţiunea Mamaia se laudă că au deja camerele ocupate pentru septembrie şi au scăzut în medie 25 de procente din preţuri.

"Prima serie la Litoralul pentru Toţi deja a fost epuizată la hotelul nostru. Faţă de anul trecut, s-a vândut mult mai repede biletele, chiar din luna iulie am avut solicitări şi deja s-au vândut", susţine Irina Bălău, directorul de vânzări al unui hotel de două stele din Mamaia.

"Acum, la începutul lunii august, preţul unui sejur de cinci nopţi într-o cameră dublă a unui hotel de 2 stele, exact ca aceasta, costă puţin peste 800 de lei de persoană. Luna viitoare, atunci când va intra în vigoare programul Litoralul pentru toţi, acelaşi sejur, în aceeaşi cameră de hotel, va costa cel mult 500 de lei de persoană", a detaliat Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa.

La un hotel de trei stele, un sejur de cinci nopţi va fi la jumătate din preţul actual.

La mare căutare sunt și vacanțele la preț redus pentru cei peste 55 de ani, prin programul european senior voyage.

"Sunt programe foarte competitive din punct de vedere financiar și oferă un pachet de servicii foarte complex, de la transport, cazare precum și excursii opționale. Avem program senior voyage în Spania, în Egipt, în Italia iar noutatea este că avem un program senior voyage pe Dubai", explică Dana Lucian, directoarea unei agenții de turism din Oradea.

Pensionarii care aleg să meargă, în septembrie, în Grecia, de exemplu plătesc pentru o săptămână de la 130 de euro. În preţ sînt incluse transportul şi demipensiunea.

Reporter: Diana Grad
Operatori: Constantin Gheorghiță, Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...