Vacanţe pentru tratament şi relaxare

Data publicării:
vacanta 200114

Băile Felix, Herculane sau Călimăneşti sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute staţiuni pentru tratament.

Adrian Brie, reprezentant al unui complex de tratament: "Costul este de 30 de euro pe zi de persoană, fiind incluse 3 proceduri, în funcţie de recomandările medicului specialist."

Cristian Bărhălescu, directorul unei agenţii de turism: "Faţă de sezon sunt mult mai ieftine aceste pachete. În funcţie de perioadă, preţurile pleacă de la 400 - 500 de lei per săptămână balneară."

Oferte bune, în acesată perioadă a anului, sunt şi pentru destinaţiile externe. În Ungaria sunt staţiuni balneare şi de relaxare unde ajung mulţi turişti din România.

Cristina Pipias directorul unei agenții de turism: "O astfel de staţiune renumită ar fi Hajduszoboszlo, te poți caza la pensiuni de 2-3 stele şi să plăteşti 20 de euro pe noapte."

La un hotel de 4 sau de cinci stele preţurile cresc spre 70 de euro pe noapte, dar acestea au piscină interioară şi baze de tratament proprii.

Pe măsură ce ne depărtăm de România, vacanţele devin tot mai scumpe.

Mircea Vladu, directorul unei agenţii de turism: "Italia este renumită, tot felul de tratamente pentru toate bolile reale şi mai puţin reale. Tratamente pentru doamne de întinerire, menţinere."

O săptămână de relaxare în staţiuniile balneare din Italia costă peste 400 de euro de persoană. Austria are şi ea numeroase centre foarte bine dotate pentru diverse tratamente. Preţul pachetului urcă spre 700 de euro pe săptămână şi include accesul la piscinele cu ape termale, masaje zilnice, şi tratamente de înfrumuseţare.

Preţuri asemănătoare au şi vacanţele la spa în Marea Britanie. Iar cei care vor mai mult de atât pot alege Noua Zeelandă, ca destinaţie consacrată pentru apele termale şi sejururile de relaxare.

Preţurile pornesc de la 3.100 de euro de persoană pentru 7 nopţi de cazare cu zbor inclus, mese şi tratamentele în centrele de relaxare şi recuperare.

reporter: Orsolya Nagy

operator: Monica Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...