Valeriu Stoica, despre România şi PNL

Data publicării:
VO stoica

Situaţia României şi ce are de făcut PNL pentru a câştiga următoarele alegeri locale şi parlamentare. Acestea au fost temele pe care Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei şi ex-preşedinte al formaţiunii liberale, le-a abordat vineri, la Oradea.

În cadrul unei conferinţe susţinută în sala mare a Primăriei, Valeriu Stoica le-a cerut liberalilor să conştientizeze că ţara este împărţită în două: o Românie activă, producătoare, şi una pasivă care trebuie scoasă din dependenţă.

PNL va trebui să unifice cele două categorii şi să guverneze pentru ambele, a declarat fostul lider al formaţiunii. Pentru aceasta, spune Stoica, partidul va trebui să parcurgă trei etape obligatorii pentru câştigarea alegerilor.

"Prima etapă este etapa alegerilor interne care înţeleg începe sau a început. A doua etapă este etapa unificării forţelor de dreapta şi a treia este comunicarea cu electoratul de dreapta pentru a-l reatrage şi pentru a câştiga acele 4 alegeri care urmează în 2019 şi 2020."

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri