Vama Borș, goală în Vinerea Mare

Data publicării:
vama goala

Vinerea Mare a fost destul de liniștită pentru agenții Poliției de Frontieră Oradea. Deși s-au așteptat la cozi interminabile încă de la primele ore ale dimineții, puțini sunt românii care în acest an s-au hotărât să revină în țară pentru a-și petrece sărbătorile. Timpul de așteptare în Vama Borș a fost de doar 5 minute în cazul autoturismelor.

Vinerea trecutã a fost implementat noul sistem de control la frontiere impus de Uniunea Europeanã. În baza acestui acord toate persoanele care intrã sau ies din România sunt verificate în Sistemul de Informații Schengen, în baza Interpol, dar și în bazele de date române și maghiare.

Mãsura a creat acum câteva zile cozi de câțiva kilometri în Vama Borș. Oamenii legii se așteptau ca și în acest sfârșit de săptămână valorile de la trafic să fie ridicate față de o perioadă obișnuită din an şi au suplimentat numărul agenților care verifică documentele.

Mare le-a fost mirarea când au văzut că doar câteva mașini își fac apariția în vamă la fiecare cinci minute. Printre cei care au intrat vineri în țară s-au numărat și românii care muncesc în străinătate. Aceștia s-au întors acasă pentru a petrece Paștele și spun că au venit cu mașinile pline de cadouri pentru cei dragi.

Oamenii recunosc cã nu s-ar mai întoarce sã lucreze în țarã, deși nici în Germania, Franța sau Italia traiul nu mai este chiar atât de bun.

"În țară ce să fac: să vin să cerşesc? Mai bine muncesc afară."

"(Vineri, 14 aprilie - n.n.) la orele amiezii, în Vama Borș timpul de așteptare pentru autoturisme a fost de doar 5 minute. În schimb de azi noapte (joi - n.n.) și până astăzi (vieri - n.n.), la ora 23, camioanele mai mari de 7,5 tone nu au voie să intre pe teritoriul maghiar. Vor putea tranzita țara vecină doar mâine (sâmbătă - n.n.), urmând ca duminică și luni să fie impusă din nou această restricție", a precizat Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea.

"Măsura este luată de autoritățile ungare ca urmare a faptului că data de 14 aprilie este declarată zi de sărbătoare națională, iar în perioada 15-17 aprilie credincioșii catolici și ortodocși din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului", a explicat comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Polițiștii le recomandã șoferilor utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei de stat, precum și consultarea în prealabil a aplicației online care indicã timpii de așteptare din fiecare vamã.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri