Vandalism cu substanţe toxice

Data publicării:
stirea 202 20vandali-34520

Oricine se plimbă prin spaţiul verde din giraţia din centrul civic poate observa că iarba este afectă în mai multe zone. Gazonul a dispărut de acolo, spun autorităţile, din cauza unor acte de vandalism.Mircea Stejeran, şeful biroului Achiziţii publice Primăria Oradea , explica:"pe o suprafaţă de 6 mii de metri pătraţi au fost distruse 300 metri pătraţi cu o substanţă toxică, probabil, ierbicid."Deşi formele care apar acum in gazon seamănă cu cărările realizate de grădinari, ele nu sunt decât rezultatul unei substanţe chimice aruncate de o persoană rău intenţionate.Cei care se ocupă de amenajarea spaţiilor verzi spun că pămăntul unde a ajuns otrava este ars şi nu mai permite creşterea plantelor.Ladislau Szegedy, angajatul unei firme de amenajare a spaţiilor verzi

explica:"Soluţia asta a fost foarte tare, noi am incercat să punem gazon şi pământ nou, am greblat dar nu ştiu, nu cred."Paguba produsă astfel oraşului este de peste şapte mii de lei. "Am rămas blocat când am văzut chestia asta","o impresie bună nu poate să facă, e foarte rea, persoana ar trebui să suporte consecinţele, amendă", sunt opiniile a doi oradeni.Pentru asta trebuie inainte să fie prins în flagrant."Insistăm foarte mult pentru identificarea acestui individ care crează mari probleme in ce priveşte spaţiile verzi", a declaratAlexandru Laza, şeful poliţiei locale Oradea.Ca să reuşescă să prindă autorul, poliţia locală a suplimentat echipele care patrulează în oraş. O măsură care vine după ce făptaşul a recidivat şi a distrus şi spaţiul verde din faţa primăriei Oradea.Mircea Stejeran, şeful biroului Achiziţii publice Primăria Oradea explica"s-a mai constatat că în spaţiul verde din piaţa Unirii chiar în faţa primăriei pe o suprafaţă de 40 de metri pătraţi a fost distrusă aproximativ 5-6 metri pătraţi."Aici însă zona afectată a fost decupată şi înlocuită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri