Sari la conținut

VIDEO. Cum arată nivelul deja amenajat al parcării subterane din centrul Oradei

Se muncește zi-lumină pe cel mai vechi șantier din Oradea. Zeci de muncitori lucrează la ridicarea parcării subterane din Strada Independenței, a cărei construire începută acum patru ani a fost întreruptă de mai multe ori. În această perioadă a fost finalizat nivelul inferior, iar autorităţile promit că întreg ansamblul cu 460 de locuri va fi gata până la finalul anului. 35 de milioane de lei va costa întregul proiect.

Lucrările reluate anul trecut la parcarea subterană de pe Strada Independenței înaintează acum în ritm rapid. Nivelul inferior a fost deja amenajat și se muncește la finisaje.

"S-a turnat planşeul atât peste acest nivel, cât şi peste cel de pe malul Crişului Repede, urmând să mergem cu construcţia efectivă a parcării între axul 1 şi 7 până la nivelul superior", a precizat Florin Birta, viceprimar al municipiului Oradea.

Într-o altă zonă, muncitorii toarnă stratul de egalizare în partea inferioară, după care va fi montată hidroizolaţia și va fi turnat radierul - fundația din beton armat a construcției. O lucrare complexă va fi reprezentată de ridicarea unui perete de sprijin în zona dinspre Sinagoga Neologă.

Furnicarul de pe șantierul parcării vine după ce ani la rând lucrările au fost amânate.

"Lucrările la parcarea din Strada Independenţei au început în februarie 2015 dar s-au împotmolit în fiecare an din diferite motive. Când va fi gata, parcarea subterană va avea trei niveluri şi va dispune de 460 de locuri de parcare. La suprafaţă, în schimb, va fi construită o piaţetă pietonală", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

"Proiectul a fost modificat pentru că, în urma unor verificări ale proiectului, s-au constatat unele deficienţe. Anul trecut a fost finalizată reproiectarea, s-a reciclat acest proiect, iar în acest moment valoarea contractului este de aproximativ 35.000.000 de lei", a explicat viceprimarul Florin Birta.

Aproximativ 70 de muncitori lucrează zilnic pentru a respectat termenul impus de autorităţi. "Finalul acestui an este termenul în care această parcare va fi finalizată, se va lucra inclusiv noaptea dacă va trebui să terminăm lucrările de construcţie în acest an", susține viceprimarul Oradei.

"Nu va fi gata, după cum se vede nu s-au făcut lucrări aşa mai consistente", spune un localnic.

"După experienţe din trecut nu mai cred nimic. Oricum nu îmi place nici locaţia - era o parcare existentă acolo ce putea fi folosită", crede alt orădean.

Parcarea este construită pe o suprafaţă de aproape 5.000 de metri pătraţi. Deasupra va fi amenajată o piațetă pietonală, ale cărei lucrări vor începe în primăvara lui 2020 şi vor fi gata în vara aceluiaşi an. Tot după finalizarea parcării, Administraţia Bazinală de Ape Crişuri va reabilita malul stâng al Crişului Repede, între pasarela pietonală de lângă Facultatea de Medicină şi Podul Sfântul Ladislau.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Etichete: Digi24 Oradea , santier , parcare subterana , constructie , nivel , Strada Independenţei

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale