VIDEO. Focuri spectaculoase de artificii, de Revelion, în Piața Unirii din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
artificii oradea 2018

Un spectaculos spectacol de lumină a marcat, la Oradea, trecerea în noul an. Focurile de artificii au durat 10 minute şi au fost lansate din trei locuri.

Artificiile au fost lansate din turnul primăriei orădene, de pe malul Crişului, vizavi de primărie, şi din locul unde va fi parcarea subterană.

Spectacolul pirotehnic a fost precedat de concertele lui DJ MC Dany, de la ora 22, şi al saxofonistului Max Merseny, care a cântat până la miezul nopții pe scena din Piaţa Unirii.

Mii de oameni au participat la concerte şi au admirat focurile de artificii.

În ultima zi a anului 2017, Târgul de Crăciun - adică patinoarul, căsuţele şi caruselul - a fost deschis până la miezul nopții.

Editor web: Adrian Laboş
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri