Sari la conținut

VIDEO. Invazie de mistreţi la marginea Oradei

E invazie de mistreţi în zonele mărginaşe ale municipiului Oradea. Zeci de localnici au reclamat că grădinile le sunt călcate seară de seară de turme întregi, formate din zeci de animale. Mistreţii nu se mai tem nici de oameni şi nici de câinii de pază. Deocamdată, autorităţile nu au găsit o soluţie ca să oprească atacurile sălbăticiunilor.

În imaginile filmate de un orădean într-o zonă mărginaşă a oraşului se observă cum unul dintre mistreţi trece pe lângă câinii de pază fără să fie deranjat de agitaţia acestora. Pe fillmare apar trei animale adulte şi mai mulţi pui - în total 15 animale, spune bărbatul.

"Şocant că îi vezi atâţia şi pe viu, dar faptul că erau mulţi, faptul că erau în haită e groaznic. Sigur, pot să fie şi periculoşi. Fiind mulţi, şi cu ăia mici după ei, numai periculoşi pot fi", spune Dacian But, autorul filmării.

Orădenii care au gospodării la marginea oraşului spun că mistreţii vin în fiecare an prin grădinile lor. Apar atât ziua, cât şi noaptea şi nimic nu pare să-i sperie.

"Vin în turme şapte, opt, zece, scroafe cu purcei; vecinul meu mi-a spus că a numărat odată vreo 30 şi ceva. De vreo zece ani de zile s-au înmulţit foarte tare", spune un localnic.

"Scurmă, mănâncă...care are porumb, roşii, distruge. Nu poţi să pui nimic în grădină", susţine altul.

Oamenii au făcut reclamaţii peste reclamaţii, dar spun că nimeni nu a luat nicio măsură.

"La primărie am reclamat şi zice: "Domnule, nu avem ce face, că vânătorii nu au voie să îi împuşte."

"Ne-au spus că au deja o mulţime de plângeri, toate pe tema asta, dar deocamdată nu se poate face nimic, în principal pentru că e pe domeniul oraşului şi nu pot să organizeze vânători."

Specialiştii spun că mistreţii nu sunt periculoşi dacă nu sunt provocaţi.

"Când se simt încolţiţi sau în pericol, atunci pot deveni foarte periculoşi, dar dacă sunt lăsaţi în pace, de obicei nu fac probleme", susţine dr. László Zahradnyik, medic veterinar.

Administraţia locală a încheiat acum două luni un contract cu o firmă privată din Paleu, care intervine unde este solicitată în oraş şi împuşcă animalele sălbatice. Pentru acest serviciu, nu este plătită din bugetul local, ci a primit dreptul să valorifice mistreţii ucişi.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: oradea , Digi24 Oradea , sesizări , mistreti , gradini

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale