Vinul şi mâncarea. Asocierile se fac în funcţie de tipul de carne şi de ingredintele folosite

Data publicării:
vin si gastronomie

Vinul este de două mii de ani un element esenţial al mesei oricărui creştin. El are o simbolistică aparte şi duce cu gândul la sacrificiul christic.

"Acesta este sângele meu care pentru voi se varsă! Atunci se leagă absolut, nu, organic, vinul face parte din cultura şi civilizaţia umanităţii. Este aliment prin definiţie, terapie prin compoziţie şi este ideea de creştinism", spune Dorin Popa, oenolog.

Asocierile pe care le facem între vin şi mâncare sunt esenţiale.

"Necesită o asociere gastronomică, unde putem să vorbim de la brânzeturi la salate, carne albă, pui, peşte sau chiar un curcan", explică Mihai Schita, managerul unei crame.

"Lumea vinului este extrem de vastă. Pentru a nu greşi este important să stabilim paşii cei mai simpli. Orice tip de mâncare se asociază perfect cu vinul roze. Cu acestă alegere nu vei greşi niciodată", consideră Dan Octavian, absolvent al cursului de cultură şi civilizaţie a vinului.

O altă formulă spune că vinul roşu merge cu carnea roşie iar cel alb cu carnea uşoară. Acestea sunt însă doar primele litere din abecedarul asocierilor gastronomice. Ca să înţelegem mai bine lucrurile trebuie să facem puţină paractică.

La primul fel servit: somonul cu rucola are "un efect acrişor de la lămâie şi rucola puţin exploziv iar asocierea cu un vin rose din Fetească Neagră. E cel mai recomandat", spune chef Nelu Matei.

Trecem la feluri şi mai elaborate...

...care merg cu vinuri mai complexe.

"Pieptul de raţă este tras puţin la tigaie, apoi este ţinut la cuptor; îl servim în variata rose şi l-am asociat cu un sos bigardee, iar ca şi garnitură am folosit un cus cus aromat cu portocale, stafide şi suc de portocale."

Enologii spun că aici am putea asocia cel mai bine un vin dacă suntem atenţi şi la gustul celorlalte ingrediente.

"Avem nevoie de un vin care are fructuozitate. Varză roşie un pic călită, cu o anumită dulceaţă şi cu raţa care are o carne corpolentă şi care merge în două variante: ori un vin alb corpolent de exemplu chardonay şi o maturare în baric sau un vin roşu mai subţirel, un Pinot Noir, o Fetească Neagră fructuoasă", indică Dorin Popa.

Piesa de rezistenţă a oricărei mese este carnea de porc sau de vită preparată cât mai elaborat.

"Muşchi de vită pregătit la gril şi la cuptor, iar apoi este servit cu un chatnei de mango roşii cherry şi ceapă şi garnitură ştrudel de cartofi dulci şi chimen", spune chef Matei.

"Vita este un fel foarte dificil; merge, în general, pe un vin roşu, dar cu textură fină elegantă. Un vin elegant, un vin matur. Cabernet, Merlot, Fetească Neagră, dar cu idee de fineţe şi eleganţă, catifelare."

Finalul oricărei mese este, de regulă, un desert. Şi acesta poate fi însoţit de un vin.

"Când ai o prăjitură de ciocolată, un tort de ciocolată, o ciocolată neagră - să o stingi cu un vin roşu fructuos corpolent maturat, baricat, un vin ce dă relaţia şi savoarea", ne sfătuieşte oenologul.

Indiferent cât de greu vi s-ar părea la început descifrarea asocierilor, enologii spun că tainele vinului pot fi deprinse de aproape oricine, cu puţină perseverenţă şi îndrumare.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri