Zece copii au suferit o indigestie la grădiniţă. Doi dintre ei au fost confirmaţi cu salmonella

Data publicării:
ferma salmonella 2 laboratorDSV

Zece copii au suferit o indigestie, după ce, aflaţi la o grădiniță privată din Oradea, au mâncat alimente de la o firmă de catering, relatează bihon.ro. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, dar inspectorii DSP Bihor au fost anunțați abia la începutul acestei săptămâni. Autorităţile sanitare au dispus controale la firma de catering și grădiniță.

Potrivit jurnaliştilor de la bihon.ro, dintre cei zece copii, trei au fost internați la Spitalul Municipal din Oradea. Doi dintre aceștia au fost dovediți cu salmonella. Un părinte a declarat că până și copilului asociatului directoarei de grădiniță i-ar fi fost rău, dar nu ar fi fost supus din prima la analize. Printre copiii afectați se numără și fiul directorului firmei de catering.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Bihor au fost anunțați de acest incident abia luni, 18 iunie, și au trimis imediat controale.

„Eu am trimis inspectorii în control la firma de catering și la grădiniță imediat după ce am aflat din surse proprii și de la directoarea grădiniței, dar vorbim aici de o faptă consumată acum o săptămână și jumătate. Atunci imediat trebuia urgent să fim informați și să trimitem pe loc control”, a declarat, pentru bihon.ro, directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Unii părinţi acuză atât firma de caterig, cât şi pe reprezentanţii grădiniţei care ar fi tergiversat transmiterea de informații, în defavoarea copiilor.

Directoarea grădiniței, Anca Raluca Pop, a declarat pentru bihon.ro că, sfătuită de un părinte, a dispus personalului să dezinfecteze sâmbătă și i-a îndemnat pe părinți să-și aducă micuții și luni la grădiniță, fiindcă nu știa că e vorba de un focar.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri