Sari la conținut

Zeci de bihoreni reclamă că au fost înşelaţi de falşi angajatori. Aceştia le-au promis slujbe în Germania

Oferta de a lucra în Germania a venit cum nu se poate mai bine pentru Andras Giulio. La 20 de ani, tânărul nu a vrut să rateze şansa de a câştiga 1400 de euro pe lună, cât i s-a promis, şi a plătit imediat taxa cerută de reprezentanţii firmei de recrutare.

"Am dat banii, am lăsat și locul de muncă - am băgat lichidare. Am o fetiță de un an, am vrut să mergem în Germania să lucrăm, ne-au promis 1400 de euro", povesteşte Andras.

La fel au păţit alte aproape 100 de persoane, care au plătit între 100 şi 170 de lei pentru formalităţi de transport şi angajare. Oamenii spun că au fost contactați prin telefon sau prin e-mail cu privire la oferta de locuri de muncă pentru tăiat pomi în Germania. Doi tineri s-ar fi ocupat de întocmirea listelor cu solicitanţi.

"În Germania, Stuttgart până în 22 decembrie pentru 1400 de euro, apoi, dacă rămânem, 120 de euro pe zi", spune Florin Chifor, păgubit.

„M-a trimis un prieten de-al meu, i-am dat 120 de lei."

„Au zis să mai chem și alți prieteni. Am mai chemat alţi 20 de prieteni - și-au dat demisia de la serviciu."

Însă miercuri, când trebuiau să se întâlnească pentru a semna actele de angajare, reprezentanta din Germania a firmei de recrutare nu a mai răspuns la telefon.

Ne-au spus să ne întâlnim să semnăm contractele și azi ne-au spus că doamna Erika, patroana, a zis că nu mai poate veni și nu răspunde la telefon", explică un alt păgubit.

Oamenii s-au revoltat când au văzut că nu au apărut nici microbuzele ce trebuiau să-i transporte în Germania şi i-au luat la rost pe cei doi tineri care au întocmit listele cu solicitanţi. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii.

"Suntem în situația în care oamenii nu au mai semnat contractele de muncă pentru că persoana de contact din Germania nu le mai răspunde intermediarilor la telefon. Urmează să stabilim toate împrejurările în care s-au întâmplat aceste lucruri", promite chestorul Liviu Popa, comandantul Poliției Bihor.

Cei înşelaţi spun că semnele escrocheriei erau vizibile, dar nu au realizat pe moment ce se întâmplă.

„Mi s-a părut suspect pentru că nu au cerut cazier analize ceva, nimic. Înainte cu trei zile că ei tot luau contracte și nouă ni s-a spus că nu se mai iau contracte", a precizat Andrei Lupuț.

Este a doua situaţie de acest gen petrecută în ultimii ani în Oradea. Anul trecut, sute de bihoreni au fost înşelaţi de doi tineri care le-au promis slujbe bine plătite în străinătate.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Germania , recrutare , slujbe , Digi24 Oradea , contract , inselaciune

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale