A doua specializare la Spitalul de Copii din Timișoara: mersul pe jos

Data publicării:
oale prima

Ora 12. E ora la care micii pacienți internați în Secția de Pneumologie a Spitaluui de Copii servesc masa de prânz. Ora 12 devine şi „ora de sport" pentru infirmiere. Femeile ar trebui să iasă pe poarta ce este la doar câțiva metri de secție, să traverseze strada și să aducă recipientele pline cu mâncare. De câteva săptămâni însă, această poartă este încuiată. Drept urmare au de străbătut toată curtea interioară, iar apoi mai merg alte câteva sute de metri, până la destinație. ”Tot parcul, roată, ocolim toate..cât e”, ne spune una dintre infirmiere.

Zona este mai mereu aglomerată, iar angajatele trec și pe lângă o stație de autobuz: ”Cu mâncarea prin stația de firobuz, dar nu se poate așa ceva. Lumea acolo, trebuie sa ocolesc... Mergem și cu produse, și cu de toate, nu numai cu mâncare. Cu gunoiul... Şi dacă se nimeresc două-trei trolee în stație, vă dați seama ce de lume e în stație”.

 

Drumul până la bucătărie este totuși partea cea mai ușoară a întregii operațiuni. Greul vine când recipientele cu mâncare sunt pline. O găleată are aproximativ 5-6 kilograme, iar drumul este de cel puțin câteva sute de metri. Este drumul pe care doamnele sunt nevoite să il parcurgă în fiecare zi... De cate ori? ”De trei ori pe zi”.

În total, cel puţin 3 kilometri. Pentru toată situaţia, angajatele Spitalului „Louis Ţurcanu" dau vina pe Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în al cărei spaţiu functionează secţia de Pneumologie. Poarta pe care o foloseau înainte nu mai poate fi acum deschisă: ”Ne-au schimbat lacătul”.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului spun că au blocat poarta pentru că nu este păzită, dar promit să rezolve problema.

 

”În cel mai scurt timp posibil să fie găsită o soluție optimă și totodată legală, în așa fel încât să se asigure accesul prin curtea DGASPC, spre nou mutata secție de Pneumologie”, ne precizează Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.

La intrarea în Secţie de Pneumologie mai există o uşă. Şi aceasta este încuiată. În aceeaşi clădire funcţionează şi alte cabinete medicale, iar normele sanitare nu permit hol comun. Şi cei din conducerea spitalului de copii spun că încearcă să găsescă o soluţie. Până atunci, asistentele şi infirmierele, continuă să parcurgă cel puţin 3 kilometri, în fiecare zi.

reporter: Adina Iriza
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri