Sari la conținut

ACS Poli Timișoara: clasamentul marcatorilor, dar și cel al minutelor petrecute în teren



Pandurii Târgu Jiu, următoarea adversară a lui ACS Poli Timișoara din campionat, şi a Ripensiei, din Cupa României, mai are un jucător în acelaşi top – pe lituanianul Deivydas Matulevicius, autor a şase goluri.

În jocul cu gorjenii, Aurel Şunda va fi nevoit să improvizeze din nou în apărarea lui ACS Poli Timișoara. Şeroni a văzut în meciul cu ”U” Cluj cel de-al patrulea cartonaş galben din actuala ediţie de campionat şi va sta o etapă pe margine. În centrul liniei defensivei lui ACS Poli Timișoara ar putea sta Scutaru, dacă îşi va reveni după accidentare, împreună cu Ovidiu Petre sau Aleksandar Petrovic.

Alin Şeroni era singurul integralist din lotul lui ACS Poli Timișoara, în actuala ediţie de campionat. Într-un clasament al minutelor jucate, el este urmat de colegii din defensivă, Cristi Scutaru şi Florin Nohai şi de Szabolcs Szekely. În cazul în care vor evolua în meciul cu Pandurii, Răzvan Trandu şi Cristian Bărbuţ vor rămâne singurii jucători din lot care au evoluat în fiecare partidă din actuala ediţie de campionat.

ACS Poli Timișoara – Pandurii Tîrgu Jiu se joacă duminică, de la ora 19.

Clasamentul golgeterilor în Liga I

1-3 Szabolcs Szekely (ACS Poli Timișoara) – 7 goluri
Constantin Budescu (Astra) – 7 goluri
Eric de Oliveira (Pandurii) – 7 goluri
4-6 Deivydas Matulevicius – 6 goluri
Bojan Golubovic (Ceahlăul) – 6 goluri
Mirko Ivanovski (Astra) – 6 goluri

ACS Poli Timișoara: clasamentul minutelor petrecute în teren

1. Alin Şeroni - 11 meciuri - 990 de minute
2. Cristian Scutaru - 10 meciuri - 887 de minute
3. Florin Nohai - 10 meciuri - 849 de minute
4. Szabolcs Szekely - 10 meciuri - 847 de minute
5. Răzvan Trandu - 11 meciuri - 839 de minute
6. Cristian Bărbuţ - 11 meciuri - 820 de minute
7. Ovidiu Petre - 9 meciuri - 769 de minute
8. Nuno Claro - 9 meciuri -759 de minute
9. Marko Marovic - 7 meciuri - 617 minute
10. Florin Nanu - 9 meciuri - 639 de minute

redactor: Ionuţ Suciu
editor web: Călin Țenche