ACS Poli Timișoara, în „sferturile" Cupei Ligii. Bănățenii s-au impus cu 1-0 în fața Petrolului

Data publicării:
acs poli-3

Primul pe lista ratărilor a fost Moussa, care a profitat de o nesincronizare în defensiva bănăţenilor, însă a tras în plasa laterală. A urmat şansa lui Peteleu, blocat excelent de Kirschstein, cinci minute mai târziu.

Repriza s-a încheiat după încă o intervenție a lui Kirschstein, care a scos de sub bară şutul lui Marinescu, deviat de Cânu. În repriza a doua, golul din minutul 68 a făcut diferenţa. Pecanha a respins şutul nou-intratului Hernandez, iar Elek a marcat, deşi se afla în ofsaid la execuţia spaniolului.

„Suntem mai uniți, suntem cu toții mai atenți la niște faze care în trecut ne-au costat și am luat gol. Cred că s-au reglat greșelile personale și după cum vedeți și dumneavoastră, nu mai luăm goluri", spune Robert Elek, de la ACS Poli Timișoara.

„S-a schimbat antrenorul, dar din păcate a rămas aceeași meteahnă a noastră, pentru că, așa cum am mai spus, la fiecare meci avem ocazii, ocazii clare de gol, nu reușim să înscriem și suntem taxați la puținele ocazii ale adversarilor", precizează Alexandru Benga de la Petrolul Ploiești.

A fost al doilea succes la rând cu același scor pentru ACS Poli Timișoara, care își va afla mâine adversarul din sferturile de finală.

„Mulțumit de rezultat, mulțumit de jocul echipei. Jucătorii au dat dovadă de maturitate, au jucat rezultat. Au fost pragmatici și îi felicit", anunță Florin Marin, antrenor ACS Poli Timișoara.

„O echipă disciplinată tactic, o echipă schimbată în ultimele două jocuri de când ați schimbat antrenorul...o echipă bună", consideră Eusebiu Tudor, antrenor la Petrolul Ploiești.

ACS Poli Timișoara așteaptă astfel cu un moral bun întâlnirea de duminică, din campioant, când pe „Dan Păltinișanu" va veni campioana en-titre, Steaua București. Meciul din runda a zecea este programat să înceapă de la ora 21.00.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri