Ajutoarele UE, ignorate de timişoreni. Peste 10.000 de cutii zac în depozite, așteaptând să ajungă la beneficiari

Data publicării:
ajutoare

Toate aceste cutii, care conţin alimente pe care Uniunea Europeană le-a trimis nevoiaşilor din Timişoara, aşteaptă să fie ridicate de beneficiari. În cele două depozite ale Primăriei Timişoara sunt 10.000 de cutii. Ele trebuie distribuite până în 15 februarie.

Înainte de sărbătorile de iarnă, timişorenii s-au înghesuit să primească ajutoarele. Au aşteptat zeci de minute, la coadă, iar într-o singură zi se împărțeau aproape 1.500 de cutii. Numărul persoanelor care vin acum după parchete a scăzut de aproape opt ori.

Autoritățile locale se tem că vor rămâne cu pachetele pe stoc, sau că vor fi nevoite să le trimită înapoi Uniunii Europene. Acum caută soluții pentru ca alimentele să ajungă totuși la persoanele care au nevoie de ele.

Pe lângă cele 10.000 de cutii cu alimente rămase în depozite, în Timișoara va mai ajunge în această săptămână un transport de alte 8.000 de cutii. În acest moment, aproape 10.000 de beneficiari nu şi-au ridicat încă alimentele.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri