Ancheta în cazul contrabandei cu ţigări de la vama Naidăş se extinde

Data publicării:
naidas colaj prima

Cetățeanul sârb a introdus aproape 160 de baxuri de țigări prin vama Naidăș: trei polițiști de frontieră au fost complicii lui. Pentru ilegalitatea comisă ar fi fost răsplătiți cu 15.000 de euro.

 

Anchetatorii aveau informația că după miezul-nopții un microbuz burdușit cu țigări va trece prin Vama Naidăș. Și angajații statului știau acest lucru - susțin procurorii - iar camerele video de supraveghere au surprins cât de superficial a fost controlul asupra șoferului sârb și vehiculului.

 

După ce a intrat în țară, mașina a fost trasă de pe dreapta de anchetatorii de la DGA. Bănuiala lor despre cetățeanul sârb s-a adeverit.

 

Atât sârbul, cât unul dintre polițiștii de frontieră au fost arestați. Ceilalţi doi oameni ai legii nu au voie să părăsească ţara. Cinsprezece vameși și polițiști de frontieră au fost audiați în acest scandal. Ei au trebuit să le explice procurorilor cum a fost posibil ca pe tura lor o mașină burdușită cu țigări să intre în țară.

reporter: Gerhald Ernst
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri