Anchetă în cazul copilului ajuns în comă la spital. Leziunea, prin lovire cu un corp dur

Data publicării:
copil coma

Copilul a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral sever. După ce i-au făcut o tomografie, medicii au stabilit că leziunea ar fi putut fi cauzată prin lovire cu un obiect dur. Acum, copilul a iesit din comă, dar rămâne internat în spital.

”Un astfel de traumatism la un bebeluș de șapte luni, ridică, firesc, semne de întrebare, pentru că poate fi vorba de neglijenţă sau abuz, spun cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, care au demarat o anchetă”, afirmă Adrian Wiener, director medical al Spitalului Judeţean Arad.

Jana Druțău, asistent social la Primăria Pâncota, afirmă că tatăl povestește că i-a acordat micuțului primul ajutor. Declaraţiile se contrazic cu cele ale mamei copiilor, care neagă agresiunea tatălui. Confruntaţi cu declaraţiile contradictorii ale părinţilor, poliţiştii arădeni au început o anchetă în acest caz.

Pentru această infractiune, noul Cod Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la trei la șapte ani.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...