Arad: a fost furat bustul din bronz al lui Ioan Rusu Şirianu

Data publicării:
bust

Bustul publicistului şi omului politic Ioan Rusu Şirianu a fost furat din plin centrul Aradului, de pe o alee situată la doar câţiva zeci de metri de clădirea Primăriei. Deşi incidentul poate fi considerat uşor ca ceva ieşit din comun, el nu este nici pe departe prima întâmplare de acest gen petrecută în Arad.

Vandalizarea statuiilor nu e o premieră pentru oraşul Arad, în urmă cu câţiva ani, mingea fotbalistului din faţa stadionului UTA a fost furată şi ea, tot pentru a fi dusă la fier vechi. Din fericire, atunci, cazul a fost rezolvat în câteva săptămâni.

În ciuda faptului că a investit, până acum, peste 200.000 de euro din bani europeni în camere de supraveghere amplasate în tot oraşul, Primăria Arad nu a reuşit încă să demostreze utilitatea acestor instalaţii. Cu toate că furtul bustului s-a produs chiar lângă o astfel de cameră, nici de data aceasta, imaginile nu vor fi de folos nimănui.

”Camerele sunt nişte camere de panoramă şi sunt orientate către clădirea monument istoric, unghiul acela foarte îndepărtat chiar nu este acoperit”, afirmă Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Un bust de bronz de aproximativ 80 de kilograme, cum e cel furat la Arad, valorează maxim 1.200 de lei dacă este vândut ca şi fier vechi. Fiind însă un obiect deosebit, bustul poate fi identificat destul de uşor dacă ajunge la centrul de colectare.

- E greu de vândut un bust de bronz la fier vechi? ”Absolut, dacă este piesa întreagă, nimeni nu cumpără sau se sesizează că e o piesă furată”, susține Simion Hanciuţa, reprezentant al unei firme de preluare a fierului vechi.

”S-au constituit actele premergătoare unui dosar de cercetare penală, se continuă cercetările pentru identificarea autorilor şi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs furtul”, ne precizează Camelia Tuduce, purtător de cuvânt IPJ Arad.

Dacă bustul lui Ioan Russu Şirianu nu va fi recuperat, autorităţile vor fi nevoite să îl înlocuiască. Lucru deloc simplu, având în vedere că o lucrare similară, fără valoare istorică desigur, costă între 7 şi 10.000 de euro.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri