Arad: meseriaşi la export. Elevii au șansa unui loc de muncă în Germania

Data publicării:
export A

După numai doi ani de cursuri de limbă germană, peste 20 de absolvenţi ai Liceului Tehnologic ”Sava Brancovici” din Ineu au ajuns să ocupe un loc de muncă bine plătit în Germania. La reuşita lor a contribuit şi şcoala care i-a format și care şi-a adaptat programa pentru a fi cât mai de folos absolvenţilor ei.

 

Ioan Nicodin, directorul Liceului Tehnic „Sava Brancovici" Ineu, afirmă: ”Noi ne centrăm toată activitatea pe competenţele practice pe care aceşti copii le au pentru a se putea încadra la locul de muncă după ce termină şcoala”.

Pe lângă orele de limba germană prevăzute în programă, elevii dornici să intre în programul pentru un loc de muncă în Germania, beneficiază, gratuit, de un curs special ce se ţine după amiaza, de trei ori pe săptămână.

 

Ruxandra Ionescu, profesor de limba germană, ne precizează: ”Se insistă foarte multe pe limba vorbită, pe structuri specifice limbii vorbite, deci ce spunem în diferite situaţii. Mai puţin pe gramatică, nu este uşor, dar această clasă a făcut într-adevăr progrese”.

Întrebăm: cum te descurci cu limba germană? ”E bine, e ok”. - Ce speri să obţii în Germania? Ce loc de muncă? ”Sper să ajung electrician şi, dacă se poate, şi inginer electrician”, ”A fost mai greu la început, dar pe parcurs sper să mă descurc mai bine” - Şi ce loc de muncă speri să obţii? ”Tot electrician şi sper să rămân tot timp acolo. Nu vreau să mai vin în ţară”.

 

Pentru a fi angajat în Germania, un tânăr român trebuie să fie absolvent a 12 clase, chiar şi fără diplomă de Bacalaureat, şi să cunoască la nivel mediu limba germană. Dacă, în primii doi ani de ucenicie, salariul este de aproximativ 500 de euro, odată intrat în producţie, venitul poate creşte până la 1700 de euro.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri